NordNews
Avem ce spune

13 bibliotecari vor propaga dezvoltarea gândirii critice în raport cu informațiile apărute în presă

13 bibliotecari au primit ieri certificate de absolvire a cursului de Educație Mediatică și Informațională. Acestea au fost înmânate de Irex Europe. Formatorii urmează să-și împărtășească cunoștințele acumulate cu alți membri ai comunității pentru a propaga  dezvoltarea gândirii critice în raport cu informațiile apărute în presă.

Bibliotecarii din bibliotecile publice și școlare au fost selectați în urma unui concurs de formulare și au avut parte de două etape de instruiri. Prima rundă de trei zile a vut loc în perioada 6-8 martie, iar cea de-a doua pe 3-5 iulie, ambele instruiri desfășurându-se în incinta Centrului de formare al Bibliotecii Naționale a Republicii Molova.
Bibliotecarii au fost ghidați pe parcursul instruirii de mentora și formatoarea în Educație Mediatică și Informațională, Natalia Grîu, care este și autoarea manualului digital de Educație mediatică și informațională pentru bibliotecari. Pe parcursul celor șase zile de training, bibliotecarii au făcut cunoștință cu: funcțiile media, mijloacele de comunicare în masă, tipurile de persă, publicitatea, fenomenele manipulării, propagandei, hărțuirii online, sextingului, dependența online. Au învățat ce este securitate online, cum se definește un cetățean activ, ce este neticheta, dezinhibiția online, etica și deontologia profesională etc.

A fost o experiență inedită, care ne-a permis să explorăm toate fațetele Educației Mediatice și Informaționale, oferindu-ne instrumentele necesare pentru analiza critică a informației ce apare în presă. Un training util și interesant pentru dezvoltarea noastră personală și profesională, a spus Victoria Vasilica, șefa secției de studii și cercetăi la Biblioteca Naționala a RM, participantă la instruirea pentru formatori.

După absolvirea cursului, cele 12  bibliotecare și singurul bibliotecar, care este colaborator la Penitenciarul de la Brănești, Orhei au fost îndemnați să organizeze instruiri și alte activități de promovare a Educației Mediatice Informaționale la ei în instituții sau localitate. Ei vor avea posibilitatea să participe la un concurs de formulare pentru amenajarea unui zone media în biblioteca lor.
Trainingul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea Presei lndependente și a Educației Mediatice în Moldova” derulat de IREX Europe, în parteneriat cu ABRM și cu suportul financiar al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncii al Departamentului de Stat American.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"