NordNews
Avem ce spune

17 persoane decedate și tot atâtea rănite. Accident rutier grav la Egipt

Două vehicule ce transportau pasageri s-au ciocnit sâmbătă în peninsula egipteană Sinai, provocând moartea a 17 persoane, au anunțat oficiali de securitate și medici, informează DPA. De asemenea, 17 persoane au fost rănite, transmite Agerpres.

Cauza accidentului, în care au fost implicate un autobuz și un microbuz, au fost ceața și viteza excesivă, conform unor responsabili din domeniul securității, scrie AFP.

Autobuzul se îndrepta spre popularul oraș-stațiune de la Marea Roșie Sharm al-Sheikh când s-a produs coliziunea, a declarat șeful securității din sudul peninsulei, generalul-maior Sherif Rauf.

Accidentele rutiere cu victime sunt relativ frecvente în Egipt. Acestea sunt adesea puse pe seama conducerii imprudente și a condițiilor rutiere precare. Potrivit cifrelor oficiale, citate de AFP, 7.000 de persoane au murit în accidente de circulație în Egipt în 2020.A

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata