NordNews
Avem ce spune
Arhiva pe zile

30 aprilie 2018

Încă o dată despre rânza basarabeanului

Actorii spectacolelor electorale din muncipiile Bălți și Chișinău demonstrează încă o dată că e foarte greu să devii un politician de talie, cum sunt bunăoară cei din Occident, SUA, Canada, Japonia etc. Altfel spus, un om care a ales să se…

Poșta Moldovei va percepe taxă pentru serviciul Post Terminal

Din 1 mai, Poșta Moldovei va percepe o taxă de zece lei pentru ridicarea coletelor prin intermediul post terminalelor, serviciu care a fost gratuit până acum. Plata va putea fi efectuată atât prin intermediul terminalului, cât și online,…

Pășunatul vitelor în păduri este permis începând cu 1 mai

Din 1 mai și până la 1 octombrie este permis pășunatul vitelor în fondul forestier. Pășunatul este permis doar în pădurile cu productivitate redusă, unde sunt salcâmi cu vârste de peste 15 ani, neafectate de alunecări sau procese de…

Lacul orășenesc din Bălți se îneaca in mizerie

Lacul orăşenesc din Bălţi s-a transformat dintr-o zonă de agrement într-o platformă de gunoi. Recent, muncitorii de la primărie au curăţat iazul care inunda câteva case din apropiere. Funcţionarii nu s-au grăbit însă să evacueze la timp…

O Istorie care nu moare

La o distanță de 52 de kilometri de municipiul Bălți, în ograda bisericii „Tuturor Sfinților” din satul Pârjota, raionul Râșcani, sub un pom de dud și altul de vișin,  se află o placă comemorativă dedicată ostașilor români căzuți în luptele…