25 de elevi din raionul Ștefan Vodă au ajuns la spital cu intoxicații

Un număr de 25 de copii din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, au ajuns în dimineața zilei de azi la spitalul raional după ce s-au intoxicat cu spray lacrimogen, scrie MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, incidentul a avut loc în gimnaziul „Anatolie Sîrghi” din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă. Potrivit informaţiilor preliminare, astăzi, un elev din clasa a VIII-a a deschis un balon cu spray lacrimogen la etajul doi al instituţiei, conţinutul căruia constituia aproximativ 150 de doze de utilizare. Balonul a fost aruncat, ulterior, în WC-ul şcolii.

După o scurtă perioadă, mai mulţi elevi au acuzat simptome specific intoxicaţiilor, iar 25 au fost internaţi în spitalul raional cu greaţă, vomă, tuse, cefalee, amețeli, senzație de arsuri ale căilor respiratorii şi conjunctivită. Starea copiilor este satisfăcătoare.

Specialiştii ANSP vin cu avertizări către părinţi şi anunță că în ultimii trei ani acesta este al doilea caz de intoxicaţie în masă cu substanțe chimice, ultimul fiind înregistrat la liceul din satul Costeşti, raionul Ialoveni.

leave a reply