
Cel puțin 27 de persoane au murit, printre care trei copii, și peste 100 de oameni au fost răniți într-o explozie care a avut loc la o benzinărie din orașul Makhachkala din Daghestan, sudul Rusiei, luni seară, potrivit ria.ru.
Peste o sută de persoane au fost rănite într-o explozie, care s-a produs la o benzinărie din Makhacikala, a anunțat marți dimineață șeful regiunii, Serghei Melikov, la o ședință a sediului operațional.
„O sută două persoane au cerut ajutor medical. La ora 06:00, ora Moscovei, 65 de persoane se aflau în instituții medicale, dintre care 11 sunt copii”, a spus el.
Potrivit datelor actualizate oferite de la Centrul pentru Medicină de Dezastre din Daghestan, numărul morților din explozie a ajuns la 27 de persoane, trei dintre acestea, după cum a clarificat Melikov, sunt copii.
Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, în seara zilei de 14 august, o stație de servicii auto, amplasată pe autostrada din Makhachkala, a luat foc. Incendiul s-a extins spre o benzinărie, după care s-a produs o explozie.
Viceministrul Sănătății Viktor Fisenko a zburat în Daghestan pentru a supraveghea situația și a coordona acordarea îngrijirilor medicale pentru răniți. Victimele exploziei vor fi duse la spitalele din Moscova cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor de Urgență.
Potrivit autorităților din Daghestan, familiile victimelor vor primi câte un milion de ruble.
Comisia de anchetă a deschis un dosar penal pentru prestarea de servicii care nu îndeplinesc cerințele privind siguranța vieții sau a sănătății consumatorilor, care a cauzat din neglijență moartea a două sau mai multe persoane.
Ziua de 15 august a fost declarată zi de doliu în Daghestan.