NordNews
Avem ce spune

27 de secții de votare deschise în Transnistria pentru alegerile legislative pentru Duma de Stat din Federația Rusă

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), a venit cu precizări după ce Federația Rusă a deschis 27 de secții de vot pentru alegerile legislative pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană. Astfel într-un comunicat de presă, MAEIE scrie că autoritățile ruse au ignorat cerințele de la Chișinău de a nu fi deschide cele 27 secții de vot în Transnistria. 

În documentul prezentat, MAEIE își exprimă regretul că ,„în pofida poziției expuse în mod consecvent de către autoritățile moldovenești, partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și cadrului juridic bilateral”.

Ministerul notează că în răspuns la adresarea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova privind organizarea scrutinului parlamentar pe teritoriul Republicii Moldova, pe 30 iulie 2021, părții ruse i-a fost comunicată lipsa impedimentelor pentru deschiderea secțiilor de votare în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova.

Totodată, MAEIE a solicitat părții ruse să se abțină de la deschiderea celor 27 de secții de votare în localitățile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului.

Per total, pentru alegerile din Federația Rusă au fost deschise 30 de secții de votare în Republica Moldova, fiind cel mai mare număr de secții de votare deschise într-o țară străină.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"