NordNews
Avem ce spune

45 de Grupuri de Acțiune Locală s-au întrunit în cadrul Forumurilor Regionale. Despre ce au discutat

Rețeaua Națională LEADER (RNL) a organizat trei Forumuri Regionale, cu participarea a 45 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL), în Nordul, Sudul și Centrul țării. Evenimentul a fost susținut de partenerii de dezvoltare ai organizației: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și Solidarity Fund PL in Moldova (SFPL).

Pe parcursul lunilor mai – iunie curent, RNL a desfășurat tradiționalele Forumuri Regionale cu participarea GAL-urilor și partenerilor de dezvoltare. Scopul acestor activități a constatat în consolidarea și fortificarea legăturilor între membrii rețelei,  informarea GAL-urilor cu privire la Apelul ce ține de aplicarea la Programul LEADER (PL), dar și pentru o planificare a viitoarelor activități în scopul dezvoltării rețelei și contribuția comună la procesele de dezvoltare rurală.

Executivul RNL a prezentat situația actuală a abordării LEADER în Republica Moldova și rolul organizației în implementarea acțiunilor de sprijin pentru GAL-uri. Totdată, au fost oferite informații privind cooperările externe ale RNL și perspectivele anilor următori la nivel național și internațional. În același bloc informativ, echipa RNL a adus la cunoștința participanților procesele interne ale organizației ce țin de elaborarea unui nou statut, extinderea echipei executive, lansarea unor proiecte noi în anul curent, precum și despre formele de sprijin pentru GAL-uri pe care RNL le planifică etc.

Partenerii RNL au vorbit despre etapele de acordare a subvențiilor prin intermediul Programului LEADER. Galina Petrachi, Șefa Direcției politici și programe de dezvoltare rurală din cadrul MAIA, alături de reprezentanții AIPA, au prezentat informații utile ce țin de specificul primei faze a Programului LEADER, modul de implementare a cadrului normativ care reglementează acest program de stat, precum și au oferit răspunsuri la întrebările participanților.

„În cadrul unui eveniment desfășurat recent au participat Ambasadorii Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii și a Poloniei. Acest lucru ne face mai convinși de sprijinul acestor țări și în continuare. Pentru implementarea PL, au fost elaborate mai multe acte legislative și normative în scopul funcționării eficiente al acestui instrument, precum Legea nr. 50 din 09.04.2021 cu privire la constituirea GAL-urilor. Urmare a acestor reușite, Republica Moldova este unica țară din cadrul Parteneriatului Estic care dispune de un astfel de cadru normativ special. În context, vreau să menționez că și în spațiul comunitar european sunt puține țări care au un cadru special ce reglementează activitatea GAL-urilor. Ne mândrim cu acest succes și le mulțumim partenerilor pentru susținere”, a declarat Galina Petrachi, Șefa Direcției politici și programe de dezvoltare rurală din cadrul MAIA.

Reprezentanții SFPL prezenți la toate cele 3 Forumuri, au prezentat Fondul de Dezvoltare Tematică „Inovatorii 2.0”, parte a proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, finanțat de USAID și Polish Aid. Obiectivul general al Fondului este crearea modelelor de dezvoltare a economiei la nivel local, focusată pe anumite sectoare economice, prin valorificarea potențialului instituțional al GAL-urilor. Începând cu data de 26 mai, GAL-urile pot aplica pentru finanțare. Termenul limită de aplicare online fiind 23 iunie 2020.

În cadrul evenimentelor, GAL-urile au făcut cunoștință cu prevederile PL și posibilitatea accesării resurselor financiare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR). De asemenea, Forumurile Regionale LEADER au reprezentat o oportunitate pentru GAL-urile junioare și senioare, parteneri și echipa executivă a RNL de a se cunoaște mai bine și de a face schimb de opinii, impresii și experiență.

Veronica Munteanu, directorul GAL-ului junior Vatra Hotărnicenilor, a menționat despre importanța și avantajele GAL-ului în calitate de membru al RNL: „Suntem un GAL nou creat și proaspăt înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice. Timp de 9 luni am avut ședințe de lucru care ne-au format ca grup și în cadrul cărora ne-am informat despre avantajele și oportunitățile oferite de abordarea LEADER, care este implementată cu suportul RNL. Prin intermediul PL, sunt oferite finanțări GAL-urilor, care ulterior sunt distribuite antreprenorilor, asociațiilor obștești sau APL-urilor, de către organele noastre de selecție, în urma unor concursuri locale. Ne bucurăm de acest beneficiu care ne face mai  încrezători în sustenabilitatea eforturilor noastre”.

Rima Stăvilă, directorul GAL-ului Colinele Tigheiului, a declarat: „Forumul LEADER a reprezentat o ocazie minunată de a înțelege mai bine care sunt prevederile și condițiile de aplicare la PL, luând în considerare că pregătim, cu mult entuziasm, dosarul de aplicare. De asemenea, pentru prima dată vom avea ocazia să finanțăm proiecte din bugetul de stat. Acest lucru ne face responsabili de utilizarea acestor resurse și ne asigură totodată că GAL-urile vor beneficia de finanțare continuă în viitor. Aducem mulțumiri tuturor partenerilor și finanțatorilor pentru că ne oferă o șansă, locuitorilor din zona GAL-ului, să ne dezvoltăm, aici acasă, alături de familie, de prieteni”.

Ana Cerneva, directorul executiv al RNL, a adus mulțumiri participanților la eveniment și a remarcat că implicarea GAL-urilor și celorlalți actori-cheie ai LEADER-ului ajută la consolidarea și eficientizarea instrumentelor de dezvoltare rurală. De asemenea, Ana Cerneva a vorbit despre contribuția adusă de către fiecare actor implicat la implementarea și instituționalizarea abordării LEADER în Republica Moldova.


Programul LEADER reprezintă un program de stat, elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA în cadrul căruia GAL-urile pot solicita finanțare, în baza unui plan operațional și a unui buget corespunzător, din FNDARM. Acesta prevede finanțarea a 2 măsuri: sprijin pentru funcționarea GAL-urilor și susținerea implementării strategiilor de dezvoltare locală. În anul 2022 din cadrul FNDAMR pentru abordarea LEADER sunt destinate până la 5%, care constituie circa 75 mln lei. 

Aceste evenimente au fost organizate în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"