NordNews
Avem ce spune

În această zi s-au…

Astăzi creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului.  Sărbătoarea se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul.  Biserica  amintește că Înălțării Domnului se sărbătorește la 40 de zile după Paște și la 10 înainte de Rusalii, în joia din cea de-a șasea săptămână de după Înviere.  Conform datinei Iisus, când s-a înălțat la cer, a purtat un mănunchi cu frunze de nuc la brâu. Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli.
Un alt eveniment marcant în această zi este Ziua internaţională de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei, reprezentând data la care homosexualitatea a fost scoasă de pe lista bolilor de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în anul 1990. Are ca scop  atrage atenţiei liderilor politici și  de opinie, a publicului şi a mass-media asupra violenţei şi discriminării cu care se confruntă minorităţile LGBTI (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transgender, Intersex).

-1940-

Al doilea război mondial: Germania ocupă orașul Bruxelles, Belgia.

 
 

-1957-

Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie„. a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale, actor, editor de film, scenarist și regizor de film.

-1973-

  Are loc un scandal politic și unui succes mediatic din anii 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică majoră, culminând cu demisia președintelui Statelor Unite, Richard Nixon, numită  Afacerea Watergate. Ziarul Washington Post și reporterii Bob Woodward și Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată.


 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata