NordNews
Avem ce spune

80 de troleibuze vechi din municipiile Chișinău și Bălți urmează să fie înlocuite

Aproape 80 de troleibuze și microbuze vechi din municipiile Chișinău și Bălți urmează să fie înlocuite, în cadrul primei etape a Programului pentru Transport Public Curat. Bugetul primei etape este de circa 19,1 milioane de dolari. Programul face parte dintr-un proiect finanțat în cadrul programului Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment), transmite IPN.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului precizează că proiectul este axat pe susținerea implementării serviciilor moderne conexe transportului public. Și anume, prin utilizarea combustibililor curați – gaz natural comprimat și gaz petrolier lichefiat, dar și a energiei generate de resurse regenerabile. Astfel, vor fi reduse emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea aerului în centrele urbane din țară.

În cadrul lansării proiectului, secretarul de stat al MADRM, Dorin Andros, a declarat că relansarea discuțiilor în domeniul investițiilor publice verzi și transportului public ecologic şi curat este condiționată de provocările de mediu, economice şi sociale existente.

„Emisiile de la transport au cel mare impact asupra calității aerului în orașele mari, iar parcul transportului public din Republica Moldova este învechit, poluant și neprofitabil. Vârsta medie a mijloacelor de transport în capitală este de circa 15-20 de ani. 2/3 din mijloacele de transport vechi sunt de tip diesel – ceea ce în țările Uniunii Europene deja este interzis și sunt scoase din uz. Reamintim că aspirațiile Republicii Moldova sunt de a implementa obiectivele Pactului Verde European, ce prevăd promovarea valorilor dezvoltării economice în armonie cu mediul, a principiilor verzi în toate sectoarele, a transportului public durabil și a economiei circulare”, a menționat responsabilul.

Pentru etapa a doua se examinează derularea a două scenarii. În primul scenariu se analizează oferirea a 735 de vehicule urbane și suburbane noi, cu o valoare de circa 150 de milioane de dolari, iar în scenariul doi  sunt studiate posibilitățile de oferire a circa 2 500 de vehicule urbane, suburbane și inter-urbane, cu un cost investițional de aproximativ 500 de milioane de dolari.

Programul pentru Transport Public Curat va fi implementat de MADRM și Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu susținerea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Activitatea este finanțată în cadrul programului Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata