NordNews
Avem ce spune

82 de ani de la moartea poetului național Octavian Goga

Astăzi se împlinesc 82 de ani de la moartea poetului național Octavian Goga.  Publicistul și omul politic Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, în satul Rășinari, de lângă Sibiu. Goga a fost prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1919. De asemenea, a fost vicepreședinte al Academiei Române în perioada 1 iunie 1929 – 30 mai 1932.

A scris teatru, drama în trei acte „Domnul notar” (1914), care a avut premiera la 14 februarie, pe scena Teatrului Național din București și piesa „Meșterul Manole” (1928) reprezentată, de asemenea, pe aceeași scenă. De asemenea, Octavian Goga a tradus din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách („Tragedia omului”, 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepțională). Activitatea literară a lui Octavian Goga a fost dublată de o susţinută activitate politică-socială. După izbucnirea primului război mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând de acolo cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi pentru desăvârşirea unităţii statale. Prin acordarea la 21 martie 1906 a premiului „Năsturel Herescu” pentru volumul de debut, creaţia poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei discursul de recepţie fiind intitulat Coşbuc. În 1924, poetul a primit Premiul Naţional de poezie, iar Mihail Sadoveanu pentru proză.

Pe 5 mai 1938, poetul suferă un atac cerebral și intră în comă. Două zile mai târziu se stinge din viață, la vârsta de 57 de ani, iar pe 11 mai la Ateneul Român se desfășoară funeralii naționale, timp de trei zile. Este înmormântat, conform propriei dorințe, la conacul său de la Ciucea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata