NordNews
Avem ce spune

Ambasadorul României din Belarus, Viorel Moșanu, a fost rechemat

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a anunțat vineri, într-o postare pe Twitter, că ambasadorul României în Belarus, Viorel Moșanu, a fost rechemat pentru consultări, ca semn de solidaritate cu Lituania și Polonia, subliniind că „presiunile” regimului de la Minsk asupra unor state membre ale Uniunii Europene nu ajută la dialog, transmite radiochișinău.md

„Am decis să îl rechemăm pe ambasadorul nostru în Belarus, pentru consultări, în spirit de solidaritate cu Lituania și Polonia. Belarus trebuie să înțeleagă că presiunile la nivel diplomatic asupra statelor membre UE nu vor ajuta dialogul și nu vor aduce rezultate pozitive”, a scris șeful diplomației române, pe platforma de socializare.

Viorel Moșanu a fost, în urmă cu o lună, unul dintre ambasadorii statelor UE care au vizitat-o pe laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Aleksievici, o oponentă a regimului de la Minsk.

Polonia și Lituania și-au rechemat pentru consultări ambasadorii din Belarus, după ce Minskul a cerut ca aceste țări să-și reducă prezența diplomatică pe teritoriul belarus, a anunțat marți, într-un comunicat, ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata