A fost deconspirată o filieră de migrație ilegală condusă de un indian cu cetățenie moldovenească

Un grup de cetăţeni străini, organizatori ai unei filiere de migraţie ilegală, au fost reținuți la punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa în timp ce încercau să scoată din R. Moldova un cetățean străin, originar din India, care nu avea acte asupra sa.

Acţiunile procesual-penale au fost realizate de către CAT al SIS în cooperare cu PCCOCS. Astfel, angajații acestor instituții au descoperit că organizatorul filierei de migraţie ilegală este un bărbat de 35 de ani, originar din India regiunea Punjab, care deţine şi cetăţenia Republicii Moldova. Pentru serviciile de scoatere din ţară a cetăţenilor străini, acesta percepea suma de 3000 de euro pentru o persoană. Acesta urma să treacă  ilegal de pe teritoriului Republicii Moldova  în Uniunea Europeană câteva sute de cetăţeni, originari din India.

De menţionat că  suma totală pe care trebuia să o achite un cetăţean străin pentru a accede pe cale ilegală din India până în Uniunea Europeană se estima la 10 mii de euro.

Bărbatul a fost reţinut, iar la domiciliul acestuia a fost desfăşurată o percheziţie în cadrul căreia au fost ridicate mijloace băneşti, provenite din activitatea ilegală, înscrisuri şi transferuri bancare ale altor cetăţeni străini, care urmau să beneficieze de această reţea ilegală, precum şi alte acte de identitate, ce constituie probatoriu pe marginea cauzei penale.

Persoanele reţinute au fost plasate ca accepția BMA al MAI în custodie publică pe o perioadă de 30 de zile, iar organizatorul filierei de migraţie ilegală, pe teritoriul Republicii Moldova, a fost reţinut pentru 72 ore.

SIS împreună cu PCCOCS continuă măsurile speciale de investigaţie pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi stabilirea circumstanţelor cazului.

 

leave a reply