NordNews
Avem ce spune

A fost lansată campania națională „Conectăm profesorii”

Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării cu suportul Orange Moldova și în colaborare cu Centrul de Informaţii Universitare lansează campania naţională „Conectăm profesorii”. Scopul campaniei este de a asigura continuitatea procesului educaţional la distanţă.

 Astfel, Orange Moldova va aloca câte 50 GB trafic Internet Mobil, gratuit, profesorilor care au acces limitat la Internet şi au un număr de telefon activ Orange. De Internet mobil vor beneficia și profesorii incluși în listele prezentate de către administrațiile școlilor.

 Înregistrarea participanților în cadrul Campaniei „Conectăm profesorii” se va desfăşura în perioada 3-15 aprilie 2020. În cadrul  campaniei pot participa școlile primare, gimnaziile și liceele publice şi private ce utilizează în activitate instrumente de predare la distanţă.

Administraţia instituțiilor de învățământ urmează să vină cu o solicitare în formă scrisă, către Orange Moldova şi să completeze un fişier cu datele solicitate până la 15 aprilie 2020.

Traficul Internet Mobil va fi alocat de către Orange Moldova în data de 22 aprilie. și va fi valabil timp de 2 luni din momentul alocării.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata