A furat drapelul de la Consiliul raional Dondușeni pentru al învăța minte pe paznic

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Nemulțumit de faptul că paznicul Consiliului raional Dondușeni nu era la post, un bărbat a încercat să-l învețe minte. Acesta furat drapelul de stat din fața clădirii administrative și s-a dus cu el la poliție. Incidentul a avut loc în noaptea de 29 ianuarie spre 30 ianuarie, în jurul orei 04:30, în orașul Dondușeni, scrie deschide.md.

Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Dondușeni, a declarat telefonic  că făptașul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 33 de ani, originar din Dondușeni, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

„Bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a văzut că paznicul nu este la locul de muncă, a sustras drapelul de Stat al RM de pe bara din fața Consiliului Raional Dondușeni, cu scopul de a-l „învăța minte” mine pe paznic. Ulterior, cu drapelul în spate, a mers la Inspectoratul de Poliție Dondușeni și a comunicat polițiștilor despre fapta sa”, a precizat Talpă.

Bărbatul a fost testat alcoloscopic, iar rezultatele au arătat că acesta avea 1.27 mg/l de alcool în aerul expirat.

Bărbatul va fi tras la răspundere contravențională în conformitate cu prevederile articolului 354 (Huliganism nu prea grav ) Cod Contravențional al Republicii Moldova.

leave a reply