NordNews
Avem ce spune

A murit în timp ce îşi făcea un selfie pentru a marca ridicarea restricţiilor în Turcia

O tânără de 31 de ani din Kazahstan şi-a pierdut viaţa, duminică, după ce a căzut într-o prăpastie în Turcia. Femeia încerca să pozeze pentru un selfie când s-a produs tragedia, scrie The New York Post, citat de digi24.ro

Olesia Suspitsina, în vârstă de 31 de ani, a ieşit să facă o drumeţie în parcul naţional Duden din Anatyla, pentru a marca ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi pentru pandemia de Covid-19.

La un moment-dat, tânăra a trecut dincolo de o bară de protecţie pentru a se urca pe o stâncă, cu intenția de a-și face un selfie spectaculos cu o cascadă pe fundal. În timp ce făcea poza, tânăra a alunecat pe iarbă şi a căzut într-o prăpastie adâncă de 35 de metri, scrie Mediafax.
Însoţitorul ei a anunţat autorităţile care au găsit trupul tinerei în pârâul de la baza stâncii de pe care a căzut.
Suspitsina, care a lucrat ca ghid de turism timp de cinci ani în regiune, a scris anterior într-o postare de acum privată pe Instagram: „Voi admira mereu frumuseţea naturii din Turcia. Acesta este paradisul meu”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata