NordNews
Avem ce spune

A șantajat sau nu Moscova Chișinăul la negocieri? Răspunsul secretarului de presă al președintelui Federației Ruse

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție, după ce publicația britanică Financial Times a scris că concernul rus Gazprom ar fi oferit Republicii Moldova un acord de gaze în schimbul unor legături mai slabe cu Uniunea Europeană. Dmitri Peskov a negat aceste informații, scrie Agora

„Nu sunt probleme de ordin politic și nici nu pot exista. Acestea sunt negocieri exclusiv comerciale. Există oferta comercială, reducerea propusă și problema datoriei acumulate. Toate acestea sunt de ordin comercial, nu există nicio politizare și nici nu poate fi vorba de asta”, a spus secretarul de presă.

La 25 octombrie, Dmitri Peskov a declarat că Rusia și Moldova ar trebui să continue dialogul pe gaz în care Moscova are o poziție extrem de clară și a precizat că Vladimir Putin nu planifică convorbiri cu conducerea țării  pe tema gazului.

Făcând referire la aceeași sursă, presa română scrie că Gazprom a propus Chișinăului să-şi ajusteze Acordul de Liber Schimb cu UE şi să amâne reformele pieţei energetice convenite cu Bruxelles-ul, în schimbul unui gaz mai ieftin.

Viceprim-ministrul Andrei Spînu plecă miercuri, din nou, în Rusia, mai exact la Sankt-Petersburg, unde urmează să poarte discuții cu directorul Gazprom, Alexei Miller, pentru a continua negocierile începute la Moscova cu privire la furnizarea gazului.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata