NordNews
Avem ce spune

A urcat beat pe motocicletă, a ajuns la spital, iar acum riscă și dosar penal. Isprava unui tânăr din satul Pohoarna, Șoldănești

A urcat în stare de ebrietate la volanul unei motociclete, a ajuns la spital, iar acum riscă și dosar penal. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, locuitor al satului Pohoarna, care s-a izbit violent în poarta unei gospodării. Potrivit informațiilor, impactul s-a produs în data de 27 septembrie, în localitatea Cotiujenii Mari din raionul Șoldănești, scrie Realitatea.md.

Potrivit poliției, tânărul nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul din cauza excesului de viteză, a derapat și s-a izbit cu motocicleta în poarta unei gospodării.

„Fiind testat cu alcooltestul, s-a constatat o concentrație de alcool de 0.90 mg/l în aerul expirat. Mai mult, vehiculul nu avea numere de înmatriculare”.

Tânărul a fost transportat la spital, iar medicii l-au diagnosticat cu o plagă în regiunea capului.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata