NordNews
Avem ce spune

A vrut să-și mărească numărul de vizualizări pe o rețea de socializare, dar s-a ales cu dosar penal

Un tânăr de 22 de ani din orașul Rîșcani a postat pe rețelele de socializare un colaj video în care apare o tânără în ipostaze intime. Postarea sa a avut drept scop promovarea profilului personal și creșterea numărului de vizualizări. În loc de faimă, tânărul s-a ales cu dosar penal.

Audiat de oamenii legii, suspectul și-a recunoscut vina, declarând că a obținut imaginile într-un mod fraudulos.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul temporar situat în mun. Bălți, cât și la domiciliului permanent din raionul Rîșcani, polițiștii au ridicat două telefoane mobile cu ajutorul cărora tânărul a săvârșit infracțiunea.

Tânărul riscă pedeapsă cu amendă în mărime de la 27 500  la 42 500 de lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1 an sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata