NordNews
Avem ce spune

Acces interzis în Ucraina pentru automobile cu numere transnistrene. Oamenii au fost nevoiți să treacă frontiera pe jos

Începând cu 1 septembrie, Ucraina nu permite intrarea pe teritoriul său a automobilelor cu numere transnistrene. Potrivit presei de la Tiraspol, toate rutele companiei „Autogările Transnistriei” în direcția Odesei au fost oprite de granicerii ucraineni,transmite DESCHIDE.MD.

În acest sens, oamenii au fost nevoiți să treacă frontiera pe jos.

În ce privește rutele spre Rusia, acestea sunt efectuate doar de companii de transport „străine”.

Aceeași situație se înregistrează și în cazul persoanelor fizice care doresc să se intre pe teritoriul Ucrainei cu mijlocul de transport personal. Reprezentanții Gărzii Naționale din Ucraina nu permit traversarea frontierei cu autoturisme cu numere transnistrene și trimit transnistrenii înapoi.

Amintim că Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei a anunțat că automobilele din regiunea transnistreană care nu au numere de înmatriculare neutre vor fi interzise pe teritoriul Ucrainei începând cu 1 septembrie, în pofida cererii Chișinăului de a prelungi amânarea interdicției acestora până pe 10 ianuarie 2022.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata