
Accident tragic la Chișinău! Un bărbat de 55 de ani a decedat pe loc, iar o femeie în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune frontală cu un TIR. Totul s-a întâmplat astăzi, 12 februarie, pe strada Petricani din Chișinău, anunță poliția.
Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 55 de ani conducând un automobil s-a tamponat cu un camion condus de un tânăr de 23 ani. În urma impactului, șoferul a decedat la fața locului, iar pasagera acestuia de 40 ani a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.