NordNews
Avem ce spune

Această zi în istorie – 10 noiembrie

 2001 – A MURIT KEN KESEY

La 10 noiembrie 2001 a murit scriitorul Ken Kesey, autorul celebrului roman „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Kesey e unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației Beat și al generației Hippy. A scris proză, eseu, piese de teatru, câteva scenarii (în colaborare).


2009 – A MURIT GHEORGHE DINICĂ

Iar la 10 noiembrie 2009 a murit actorul de teatru și film Gheorghe Dinică. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, precum Gore Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stănică Rațiu în „Felix și Otilia”, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit, cu admirație, „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.

Multe dintre rolurile sale rămân în memoria publicului, prin trăsăturile de caracter ale personajelor și replicile celebre. Gheorghe Dinică a colaborat cu mari regizori români: Sergiu NicolaescuMircea Danieliuc, Lucian PintilieMircea DraganNae Caranfil ș.a. Gheorghe Dinică a înregistrat și  câteva CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe.

Pentru activitatea sa deosebită, Gheorghe Dinică a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale.


2002 – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ȘTIINȚEI PENTRU PACE ȘI DEZVOLTARE

Proclamată la 2 noiembrie 2001 și celebrată pentru prima dată la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), această sărbătoare are drept scop evidenţierea rolului primordial al științei în dezvoltarea durabilă a întregii societăți, promovarea solidarităţii naţionale şi internaţionale şi atragerea atenţiei asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul respectiv.

Aceast material este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestei rubrici nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata