NordNews
Avem ce spune

Această zi în istorie – 21 octombrie

1790 – S-A NĂSCUT ALPHONSE DE LAMARTINE

Pe 21 octombrie 1790 s-a născut Alphonse de Lamartine, poet și om politic, membru al Academiei Franceze. A fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului francez și european.

A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului liric.


 1833 – S-A NĂSCUT ALFRED NOBEL

La 21 octombrie 1833 s-a născut Alfred Nobel, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Nobel a inventat dinamita, cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. A deschis fabrici și laboratoare în peste douăzeci de țări.  Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”.

Alfred Nobel a întemeiat fundația care oferă anual prestigioasele premii Nobel. S-a stins din viață pe 10 decembrie 1896.


1891 – S-A NĂSCUT PERPESSICIUS

Iar pe 21 octombrie 1891, la Brăila, s-a născut Perpessicius, pe numele său adevărat Dumitru S. Panaitescu. A fost poet, eseist, critic, istoric literar, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

A fondat Muzeul Literaturii Române, pe care, în 1957, reușește să-l transforme într-un institut de cercetare.

Perpessicius s-a stins din viață pe 29 martie 1971.

Acest material este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova #DRRMRomânia, în cadrul proiectului „Promovarea identității românești prin intermediul portalului de știri NordNews în municipiul Bălți și în zona de nord a RM.” Conţinutul acestei emisiuni nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu RM.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata