NordNews
Avem ce spune

Această zi în istorie: 27 noiembrie

Vă prezentăm principalele evenimente ale datei de 27 noiembrie:

1885

S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu


Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Argeș), prozator (romanele “Ion”, Răscoala”, “Pădurea Spânzuraţilor”) și dramaturg român. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române.
 

1895

Alfred Nobel își cedează averea


Inventatorul dinamitei, Alfred Nobel, și-a semnat testamentul în care a specificat ca își cedează averea pentru crearea unor premii care să recompenseze descoperirile cele mai importante în domeniul fizicii, chimiei și în medicină. Primele premii Nobel au fost acordate în 1901. Premiile sunt acordate anual la 10 decembrie, data decesului celebrului suedez.
 

1940

S-a născut actorul Bruce Lee


Bruce Lee a fost un actor chinez-american, instructor de arte marțiale, filozof, regizor, producător, scenarist și întemeietorul categoriei de artă marțială cunoscută sub numele de Jet Kune Do.
 

1971

Primul obiect făcut de om  ajunge pe Marte


Sonda spațială sovietică Marte 2, aflată pe orbita planetei Marte, lansează modulul de coborâre. Acesta funcționează defectuos și se prăbușește, însă devine primul obiect făcut de om care ajunge pe suprafața planetei Marte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"