NordNews
Avem ce spune

Această zi în istorie – 28 octombrie

 


1955 – S-A NĂSCUT BILL GATES

 Pe 28 octombrie 1955 s-a născut Bill Gates. Este cofondator al companiei „Microsoft” și unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

În 1975, împreună cu Paul Allen, prietenul său din copilărie, au înființat compania „Microsoft”. În anul 1980, Bill Gates realizează prima afacere importantă pentru 56.000 dolari.

În anul 1985 a lansat prima versiune a sistemului de operare Windows. Patru ani mai târziu, în 1989, lansează Microsoft Office, cea mai populară suită de aplicații de birou.

Din 1986, „Microsoft” devine companie publică, fiind cotată la bursă. În anul 2000, împreună cu soția sa, înființează fundația de caritate „Bill and Melinda Gates”.

În anul 2005, regina Marii Britanii i-a acordat titlul „Cavaler al Imperiului Britanic”.


 1963 – S-A NĂSCUT EROS RAMAZZOTTI

 Iar pe 28 octombrie 1963, s-a născut Eros Ramazotti, cântăreț, textier și compozitor italian. A demonstrat încă de mic dragoste pentru muzică. După absolvirea liceului, vrea să intre la Conservator, dar este respins. Se înscrie la contabilitate, însă după trei ani abandonează studiile. Face figurație în diferite filme, între care și „Amarcord” al lui Federico Fellini.

Eros Ramazzotti a căpătat succesul internațional după lansarea în 1993 a albumului „Tutte Storie”, care s-a vândut în șase milioane de exemplare în întreaga lume. În 1994 a a obținut un contract cu BMG International.

A realizat duete de succes cu: Tina Turner, Carlos Santana, Anastacia, Luciano Pavarotti, Laura Pausini ș.a.


1967 – S-A NĂSCUT JULIA ROBERTS

 Patru ani mai târziu, la 28 octombrie 1967, s-a născut actrița americană Julia Roberts.

Visul ei de copil a fost să devină veterinar, dar după terminarea liceului, frații săi au convins-o să urmeze o carieră în actorie. Mai întâi s-a înscris la o agenție de modele, iar în curând avea să devină actrița celebră din „Pretty Woman”.


1974 – S-A NĂSCUT NELLY CIOBANU

 Și tot pe 28 octombrie, în anul 1974 s-a născut interpreta de muzică ușoară Nelly Ciobanu.

A câștigat numeroase premii și trofee la festivaluri naționale și internaționale. În 2009 a reprezentat Republica Moldova la Eurovision cu piesa „Hora din Moldova”.

În 2001 a obținut titlul Maestru în Artă, iar în 2011 a devenit Artistă a Poporului.

Aceast material este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestei rubrici nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata