
1876 – S-A NĂSCUT KONRAD ADENAUER
Pe 5 ianuarie 1876, la Koln, s-a născut Konrad Adenauer, politician german, primul cancelar al Germaniei postbelice. A condus munca de reconstrucție a creștin-democrației germane, mișcare interzisă în timpul dictaturii hitleriste.
Este considerat unul din „părinții Europei”. A reușit apropierea țării sale de Franța, punând, alături de Charles de Gaulle, bazele alianței franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii Europene. Adenauer a contribuit în mod decisiv la racordarea Republicii Federale Germania în sistemul atlantic de securitate. În 1955 a obținut repatrierea germanilor deportați la muncă forțată în Siberia. S-a stins din viață la 19 aprilie 1967.
1975 – S-A NĂSCUT BRADLEY COOPER
Aproape un secol mai târziu, pe 5 ianuarie 1975, la Philadelphia, s-a născut actorul și producătorul american Bradley Cooper.
A studiat la Universitatea The New School din New York, înainte de a-și începe cariera profesională în serialul Sex and the City în 1998. A debutat cu filmul Wet Hot American Summer (2001), înainte de a obține rolul în serialul de succes Alias (2001-2003). Cooper a jucat în peste 20 de filme și seriale, a sonorizat și a fost producătorul câtorva pelicule de success.
2014 – A MURIT EUSEBIO
Iar la 5 ianuarie 2014 a murit legendarul fotbalist portughez Eusebio. A ajutat naționala de fotbal a Portugaliei să ajungă pe locul 3 la Campionatul Mondial din 1966, devenind golgheterul turneului, și a fost ales Fotbalistul European al Anului în 1965. A jucat la Benfica Lisabona timp de 15 ani și este golgheterul „all-time” al echipei, înscriind 727 de goluri în 715 meciuri.
Supranumit „Pantera neagră” sau „Perla neagră”, Eusébio este primul atacant de talie mondială de origine africană. În noiembrie 2003, la ceremonia Jubileului FIFA, a fost numit „Jucătorul de aur al Portugaliei”, de către Federația Portugheză de Fotbal, ca fiind cel mai bun jucător portughez ai ultimilor 50 de ani.