NordNews
Avem ce spune

Adrian Dupu: suntem frați și vom fi alături la bine și la greu

Românii de pe ambele maluri ale Prutului marchează astăzi, 31 de ani de la primul ,,Pod de Flori”, când pentru câteva ore, între cele două state nu a existat hotar. În acest sens, Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a venit cu un mesaj de felicitare adresat românilor de pretutindeni.

,,6 mai 1990 – 31 de ani de când românii au demonstrat pentru prima dată că n-au uitat că pe malul celălalt al Prutului trăiesc frații lor. De la primul “Pod de flori”, când pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte, România a trecut de nenumărate ori Prutul: fie că a fost cu cărți, cu autobuze școlare, cu serviciul SMURD, cu medicamente, cu echipamente medicale, cu vaccinuri. “Podul de flori” a fost doar prima demonstrație a ceea ce timp de 31 de ani s-a văzut: că suntem frați și că vom fi alături la bine și la greu.
Acum 31 de ani, pe 6 mai, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești”, a scris oficialul român pe pagina sa de facebook.

După manifestațiile din 6 mai 1990, au urmat alte trei evenimente simbolice intitulate „Podul de Flori” – în iunie 1991, în iulie 2015 și în decembrie 2017.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata