Ajax a închis o eră! După aproape un deceniu, Cristiano Ronaldo şi Real Madrid nu sunt în semifinalele Champions League

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ajax Amsterdam a produs o nouă mare surpriză în UEFA Champions League şi a consfinţit finalul unei ere. Pentru prima oară din 2010, Cristiano Ronaldo şi Real Madrid nu vor juca în semifinalele competiţiei pe care au dominat-o în ultimii ani, scrie digisport.ro.

Ca o ironie acest lucru se întâmplă la chiar primul sezon după despărţirea dintre portughez şi clubul din capitala Spaniei. O altă coincidenţă este faptul că Ajax le-a eliminat atât pe Real Madrid, cât şi pe Juventus, actuala echipă a lui Ronaldo.

De altfel, „lăncierii” au reuşit o performanţă în premieră în istoria Ligii Campionilor. Formaţia olandeză este prima care ajunge în semifinale după ce a jucat trei tururi preliminare în acelaşi sezon.

Ronaldo şi Real Madrid au câştigat 4 din precedentele 5 ediţii ale Ligii Campionilor

Cristiano Ronaldo a marcat atât în tur, cât şi în retur împotriva lui Ajax, dar golurile sale nu au putut evita eliminarea lui Juventus, care rămâne fără trofeu în UCL din 1996, când a câştigat finala chiar împotriva „lăncierilor”, după loviturile de departajare.

Astfel, pentru prima oară din sezonul 2014/15, trofeul Ligii Campionilor nu va mai fi câştigat nici de Real Madrid, nici de Ronaldo. De altfel, formaţia din capitala Spaniei, cu lusitanul protagonist, a triumfat în 4 din precedentele 5 ediţii: 2014, 2016, 2017 şi 2018.

Ronaldo rămâne însă golgheterul all-time al competiţiei, cu 126 de goluri, şi conduce detaşat şi în privinţa numărului de goluri înscrise în sferturi, semifinale şi finală, 42. Următorul clasat e Lionel Messi, cu 18 reuşite.

Ajax, prima semifinală în Champions League după 22 de ani

Pentru Ajax Amsterdam este prima calificare în semifinalele Ligii Campionilor după o pauză de 22 de ani. În sezonul 1996/97, olandezii se opreau în penultimul act, unde au fost eliminaţi chiar de Juventus, după o dublă înfrângere.

 

leave a reply