NordNews
Avem ce spune

Alecu Russo – un poet vizionar

Alecu Russo face parte dintr-o generație fabuloasă a literaturii și culturii  române, poate singura care n-a ratat în istorie. Pașoptiștii au fost promoția care a ales să se sacrifice pentru a realiza două mari proiecte: construcția unei literaturi de factură europeană și edificarea unei societăți moderne. Alecu Russo are meritul de a fi fost unul dintre ideologii Unirii și, deopotrivă, unul dintre arhitecții literaturii române. Comparativ, opera sa nu pretinde monumentalitatea, dar este de o importanță deosebită, constituind una din temeliile pe care s-a înălțat literatura română.
Alecu Russo a fost o fire vizionară. Cunoscutul său poem Cântarea României, îmbrăcat în versete biblice pentru a-i spori cadența și impactul, a jucat un rol deosebit în mobilizarea concetățenilor pentru înfăptuirea istoricului act al Unirii. Vocea auctorială sună deosebit de  ferm, or, Russo nu are nici o îndoială că evenimentul major se va produce numaidecât și îl anunță alegoric.
Un alt studiu remarcabil, ieșit de sub pana lui Alecu Russo, este Cugetările, creație în care autorul manifestă spirit polemist, vigoare argumentativă și o bună artă a demonstrației. Autorul vorbește despre mecanismele de convertire a sintagmelor de origine străină la nuclearitatea limbii române și despre capacitatea acesteia de a funcționa după legile ei interne/secrete,  incercările omului de a regla această mașinărie fiind neavenite. Astfel, încă la pe 1855, când limba literară era încă în procesul de devenire, Alecu Russo va reuși să definească principalele ei legități și mecanisme, care funcționează și astăzi aproape după aceleași principii și articulații.
Un studiu de importanță se numește Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj. Atunci când vorbim despre infrastructura și principiile de funcționalitate ale comunității, noi cităm copios din Nicolo  Machiavelli. Am putea cu și mai mare utilitate să-l cităm pe Alecu Russo ale cărui Cugetări se referă parcă la situația din societatea românească actuală. Am să aduc mai multe exemple  relevante. Russo afirmă: Falsul patriotism este masca egoismului în timpurile de tulburare (…) Ei par să facă sacrificiuri, dar nu scarifică nimica, ci pun la dobândă. Îmi vine  astfel, nu știu de ce, în gând tâmpitul slogan electoral: Șor pentru popor!
Russo face distincție între adevărații patrioți și falșii patrioți, care  fac lucruri stricătoare, dar știu mai întotdeauna să profite: Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituție nedreaptă, falșii patrioți se îndeasă la paradă, apucă partea cea mai mare…
Falșii patrioți prosperă în fiecare țară, întrucât popoarele prin firea lor sunt blânde. Toate popoarele au asemănare  între ele. Căci au  aceleași suferințe, ele au instincte generaoase.
Hulă și blestem asupra celor care înșală popoarele.
Mă gândesc în acest context la neasemuitul Iurie Roșca, cel mai mare român în anii 90, care actualmente a ajuns să fie cel mai mare românofob și fanul lui Putin.
Alecu Russo face o apologie a patrioților veritabili, or, anume pe aceștia se ține o țară: Adevărați patrioți sunt senini, căci adevărul este senin ca cerul zilelor frumoase, sunt îndurători, căci libertatea este mizercordioasă, sunt drepți, pentru că libetatea  este însăși dreptatea.
Russo rămâne a fi poet și cazul acestor specuțaii de bună calitate, recurgând frecvent la metafore relevante: Dacă Hristos s-ar coborâ astăzi pe pământ, falșii patrioți l-ar răstigni în numele libertății.
Judecătorii din R. Moldova nu ai citit, din păcate, cugetările lui A. Russo. Altfel nu ar fi așa cum sunt, nu ar fi profanat spiritul legii:  Nu bunele legi, dar bunii judecători apără altarul libertății. Judecătorii care  discută legea, aceia care gândec la înaintări și sânt  mușcați de șarpele ambiției, aceea care consideră legea ca un mijloc folositor pentru sine sânt mai periculoși decât plajele Egiptului. (…) Nația lucrează pentru toți, judecătorul trebuie să lucreze pentru fiecare.
Alecu Russo consideră că judecătorii buni sunt cei care asigură triumful derptății în întreaga lume: Când judecătorii vor înțelege caracterul sacru al misiei lor, atunci numai libertatea va domni în lume!
 
O altă reflecție se portivește mănușă pentru președinții R. Moldova, cei  care au fost și pentru Igor Nicolaevici  Dodon, cel care mai este:  Când șefii națiilor se vor gândi serios la fericirea popoarelor și vor înțelege că mărimea lor adevărată consistă în binele comun, atunci  vor fi cei dintâi care vor proclama libertatea…
Autorul lansează îndemnuri mobilizatoare, destinate a asigura prosperitatea și progresul  popoarelor:  Șefi ai națiilor, judecători, patrioți. Voi toți care aspirați a fi mare în lume, gândiți-vă în actele voastre că nu este mai sfânt, mai simplu, mai dumnezeesc adevăr decât acesta: Nu face altuia, ceea ce n-ai voi să ți se facă ție.
 
Russo nu pregetă să edicteze și un veritabil testament politic, care, dat fiind deosebita lui actualitate, pare a fi scris chiar azi dimineață:
Dacă aș avea să-mi fac testamentul meu politic, aș zice concetățenilor mei:
„.O, fraților, alegeți judcători buni!
Opriți bitocrația de a deveni o putere despotică; căcă ea nu trebuie să fie decât servitoare a publicului care o plătește.
Asupați-vă urechia la glasul falșilor patrioți.
Astfel țara va fi salvată de trădători și de călăi”
Russo își încheie Cugetările scrise în închisoarea de la Cluj cu  o rețetă a armoniei sociale, care se bazează pe toleranță și înțelegere între semninții, de altfel, principiile pe care se fundamentează societățile din Europa de astăzi: Numai atunci omenirea va hălădiu în bine și în pace, când caritatea evanghelică își va relua locul ce i se cuvine în organizarea societăților.
Nu ne rămâne decât să-l citim cu regularitate și cu mare atenție pe Alecu Russo și să ne gândim cu gratitudne la cei care au fost atât de inspirați, când au decis ca instituția de învățământ superior din Bălți să poarte numele lui Alecu Russo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata