Alocații majorate cu 40% pentru persoanele cu dizabilități

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Peste 21 de mii de persoane care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru obținerea dreptului la pensie ar urma să  beneficieze de alocații de stat majorate cu 40 și respectiv 30 la sută. Un proiect  de lege, prezentat cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați, a fost avizat pozitiv în această dimineață, 12 noiembrie, în ședința Guvernului, care ar putea fi demis în urma moțiunii de cenzură depusă de PSRM.

În urma majorării, cuantumul alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii va constitui 80 la sută din cuantumul pensiei minime pentru această categorie de persoane, iar pentru persoanele vârstnice va reprezenta 50 la sută din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, stabilit anual de Guvern.

Calculele estimative arată că implementarea proiectului de lege implică cheltuieli financiare anuale suplimentare în sumă totală de 79,6 milioane de lei pentru anul 2020, circa 83,2 milioane pentru anul 2021 și 87,4 milioane de lei pentru anul 2022.

Mijloacele financiare respective sunt prevăzute în proiectul Cadrului bugetar pe termen mediu pentru anii 2020-2022.

 

leave a reply