NordNews
Avem ce spune

Alte 60 de milioane de euro oferite R. Moldova de către UE pentru gestionarea crizei din sectorul energetic. Când va fi semnat acordul de finanțare

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 14 decembrie, proiectul de Hotărâre cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova”. Suportul bugetar va fi oferit sub formă de asistență nerambursabilă, scrie replicamedia.md

Acordul prevede acordare unui grant în valoare de 60 milioane euro pentru gestionarea crizei din sectorul energetic. Mijloacele financiare vor fi debursate anul curent, într-o singură tranșă.

Scopul principal al suportului respectiv este atenuarea impactului socio-economic urmare a creșterii prețurilor la gazele naturale, sporirea capacității Guvernului de a furniza servicii personalizate grupurilor vulnerabile, precum și redresarea socio-economică pe termen lung, securitatea energetică și tranziția energetică în Republica Moldova.

Acordul va fi semnat pe data de 15 decembrie în cadrul summitului Parteneriatului Estic, la Bruxelles. Din partea Republicii Moldova acordul va fi semnat de către Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar din partea Comisiei Europene, de către Oliver Varhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere.

Decizia de finanțare aferentă suportului bugetar „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova” a fost adoptată de către Comisia Europeană la data de 10 decembrie 2021.

La 27 octombrie, Comisia Europeană a acordat un sprijin financiar de 60 de milioane de euro Republicii Moldova pentru a putea face față problemei aprovizionării cu gaze.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata