NordNews
Avem ce spune

Ambasadorul României, Daniel Ioniţă, a avut o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă a avut ieri o întrevedere cu viceprim-ministra pentru reintegrare Olga Cebotari, în cadrul căreia a efectuat o succintă trecere în revistă a celor mai recente evoluţii în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare, notează tvrmoldova.md.

 

Dialogul oficialilor s-a axat şi pe alte aspecte ce vizează problematica transnistreană, priorităţile Chişinăului în promovarea politicilor de reintegrare a ţării, dinamica interacţiunii în formatele de negocieri existente, perspectivele de stimulare a procesului de reglementare, precum şi pe măsurile pozitive întreprinse în vederea soluţionării problemelor pe care le întâmpină locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

În acest sens, viceprim-ministra a informat despre situaţia în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului educaţional din şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, mersul implementării Deciziei protocolare din 25 noiembrie 2017 şi impedimentele existente în acest sens.

 

De asemenea, au fost abordate problematica drepturilor omului şi cea a libertăţii de circulaţie, fiind reiterat faptul că aceste teme reprezintă priorităţi absolute ce vor fi menţinute pe agenda tuturor platformelor de dialog agreate până la soluţionarea deplină a acestora.

 

Referitor la proiectele de asistenţă şi donaţiile de loturi pentru a combate infecţia COVID-19, oferite de către autorităţile de la Bucureşti pentru Republica Moldova au fost exprimate sincere mulţumiri, precum şi a fost menţionată necesitatea ca acestea să aducă o contribuţie activă la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a ţării şi la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor Republicii Moldova de pe întreg teritoriul ţării, inclusiv din regiunea transnistreană.

 

Ambasadorul României a reiterat că autorităţile române susţin plenar eforturile Chişinăului pe dimensiunea transnistreană şi sunt în permanenţă la dispoziţie pentru a interveni cu aportul necesar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata