NordNews
Avem ce spune

Ambasadorul României în R. Moldova, E.S. Daniel Ioniță, a dat startul proiectului Hospice Bike Tour 2021

Lansarea proiectului, susținut și în acest an de ambasadorul român, a avut loc în mod tradițional, din curtea sediului Ambasadei României la Chișinău și presupune într-o primă etapă, desfășurarea unei curse de biciclete de la sediul Ambasadei României la Chișinău până la un beneficiar Hospice of Hope Moldova din satul Peresecina, raionul Orhei și retur (cca. 70 km dus-întors), scrie deschide.md

În mesajul său, ambasadorul României în Republica Moldova a menționat, în primul rând, că astfel de gesturi pe care Hospice of Hope le face, prin voluntarii săi, pentru cei aflați în nevoie sunt extrem de importante şi trebuie apreciate ca atare. În al doilea rând, este extrem de important să sensibilizam societatea să respecte mediul înconjurător, inclusiv prin mersul pe bicicletă. Totodată, a încadrat evenimentul respectiv în seria de manifestări organizate de Ambasadă, dedicate Zilei Europei, prin susținerea domeniului sănătății în Republica Moldova și evidențierea rolului important al ONG-urilor în susținerea proiectelor sociale în folosul tuturor cetățenilor, remarcând că Hospice of Hope a trecut Prutul ca o extensie a unei asociații din România.
Hospice Bike Tour este un eveniment sportiv de colectare de fonduri aflat la cea de-a VI-a ediție, organizat Hospice of Hope Moldova și are drept scop sensibilizarea populației referitor la necesitatea dezvoltării serviciilor de îngrijire paliativă în Republica Moldova.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata