Absenţa măştii într-un spaţiu închis în regiunea italiană Campania este pasibilă de o amendă de 1.000 de euro, în contextul riscului de recrudescenţă a cazurilor de COVID-19 şi de indisciplină a cetăţenilor faţă de măsurile restrictive, conform noilor decizii ale guvernatorului regional cu sediul la Napoli, scrie dcnews.ro.
S-au dat deja primele amenzi
Dacă concetăţenii noştri cred că problema este rezolvată, asta înseamnă că în câteva săptămâni vom reveni la starea de urgenţă , a avertizat Vincenzo de Luca, guvernatorul Campaniei.
Ştiam că va fi o creştere a numărului de contaminări, se prevedea deja, a adăugat el vineri în direct pe Facebook, cu câteva ore înainte de publicarea unei ordonanţe de înăsprire a regulilor vizând combaterea epidemiei de COVID-19.
Amenda, valabilă pentru toată lumea
Măsura principală a textului este o amendă de 1.000 de euro pentru oricine nu va purta mască într-un spaţiu închis, indiferent că este vorba de edificii publice, de supermarketuri, baruri, restaurante, magazine, precum şi transportul în comun (autobuze, trenuri, metrou).
Potrivit ordonanţei, „operatorii din transporturi sunt obligaţi să refuze accesul pasagerilor care nu poartă mască”.
Dacă ei sunt găsiţi la bord, vor fi sancţionaţi şi „invitaţi să coboare imediat unde este posibil” şi dacă ei refuză „autobuzul sau trenul va fi blocat” şi va fi cerută „intervenţia forţelor de ordine”, se precizează în document.
Se poate sista activitatea operatorilor economici
„Dacă delictul este comis în timpul exercitării unei activităţi comerciale” (de un comerciant sau unul dintre angajaţii săi), societatea respectivă se expune în afara amenzii de 1.000 de euro unei „sistări a activităţii între 5 şi 30 de zile”, pedeapsă care va putea fi dublată în caz de recidivă.
Ţara cea mai afectată în Europa, Italia, a plătit un greu tribut epidemiei cu peste 35.000 de decese şi peste 242.000 de cazuri de contaminare. Maladia pare în prezent controlată, chiar dacă 275 de noi cazuri în cele 24 de ore precedente, precum şi cinci decese au fost raportate sâmbătă.