NordNews
Avem ce spune

Amor  în publik(a)

Apoi, dragi prieteni, am avut o săptămână cu de toate, dar cel mai important subiect este, firește, invalidarea de către parțialii, incoruptibilii, oneștii și blânzii noștri judecători a mandatului lui Andrei Năstase, adică, vorba latinilor basarabeni, îmbrăcați în sutanele justiției:  nu e chiar așa de dura lex, când știi cum s-o interpretezi  pedepeseremește.
Mai puțin observată însă, a rămas invalidarea de către Publika TV a noțiunii/ statutului de jurnalist. Faimosul post TV a pus în circulație un filmuleț video cu titlul Amor cu subalterna,   având și subtitlul, ca să fie clar că nu e vorba de ai noștri, Mukhtar Ablyazov filmat cum face sex cu Ludmila Kozlovska. Cred că până și  publicului larg – cât marea Ghidighici – al acestei televiziuni plahotniucești numele din subtitlu nu-i spun mare lucru… Și atunci Publika ține să precizeze că atât controversatul oligarh kazah Mukhtar Ablyazov, cât și președinta Open Dialog Fondation Ludmila Kozlovska fac lobby la Consiliul Europei și în alte instituții europene … achtung… pentru opoziția de la Chișinău.
Ce să zicem? În primul rând, nu-i frumos deloc să te uiți fără voie la cum doi oameni mărișori fac amor, indiferent dacă se numesc Ablyazov și Kozlovska sau, mă rog, Popescu și Grădinari. În al doilea rând, încercarea de a se spăla cu săpun de rufe pe obraz, indicând cu o ușoară îmbujorare pudică … că imaginile difuzate de Publika au fost încărcate pe Pornhub de un utilizator anonim, care se jură pe mama lui dreaptă că cei doi din filmul de amor seamănă siamez cu Ablyazov și Kozlovska, e total nefericită, chiar nu ține.
Nedumerirea noastră sună duios de tot: și dacă aceste două personaje, care, iată, au  debutat în roluri de presupuși actori porno, nu ar fi făcut lobby pentru opoziție, ci, să zicem, pentru guvernare, i-am mai fi văzut se dezgolesc frumos în Publik(a)?
Și încă, înțeleg oare cei de la acest post de televiziune și altă lume bună din zonă, care se consideră jurnaliști, că nu e onorabil defel să cercetezi cu camera de luat vederi ce i se întâmplă omului mai jos de radiculită?
Și în fine, poate mai bine irosim energiile creative pentru a scoate țara asta din ruinele tranziției, lăsându-i pe oameni să rezolve body to body problemele demografice.
P.S. Până la urmă, totul se explică foarte de simplu. Ludmila Kozlovska e antrenată acum în procesul edificării unei Liste Magnițki, în care urmează să apară nume de oligarhi dubioși, lideri politici cu apucături dictatoriale etc. din Kazahstan, Ucraina și R. Moldova,  prezență care, neîndoielnic,  le va complica mult viața.  Candidații vizați de la noi au găsit de cuviință, câtă inspirație, domnule!, să folosească arme compromițătoare, pentru a îndepărta iminența unei penalizări  dure.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata