NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Agitație în cabina de vot?

Aflăm că Guvernul R. Moldova a avizat pozitiv inițiativa legislativă a Partidului  Democrat de a permite agitația electorală în chiar ziua alegerilor.
Ce să spunem? În primul rând, actuala guvernare,  coordonată de Plahotniuc,  ne-a năucit efectiv cu inițiative și proiecte electorale de tot felul, încât nu mai putem realiza cum vor fi toate în realitate. După ce au introdus votul uninominal, certându-se, în acest sens, cu toate instituțiile europene, după ce au propus un referendum privind scăderea numărului de parlamentari păna la 61 și revocarea lor, dacă vor fi leneși, dar păstrând pe listele actuale tocmai 101 pretendenți, după ce au invalidat mandatul de primar de Chișinău al lui Andrei Năstase pe motiv că acesta ar fi făcut agitație electorală în chiar ziua alegerilor, PD-ul, iată, prin această nouă inițiativă, ar vrea să-mpingă alegătorii spre urne cu orice preț.  Se vede de departe că recentele sondaje, care indică supremația PD –ului în  scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019, sunt contrafăcute/false. Altfel, de ce atâta precipitație, domnilor. Zic asta gândindu-mă și la ideea (parțială, nu?) membrului CEC-ului Iurie Cecan, care propune ca… candidații din circumscripțiile electorale uninominale să nu fie obligați să-și dezvăluie apartenența de partid, ci să se developeze abia când vor ajunge în Parlament. Stați puțin, nestimabililor, dar de ce candidatul trebuie să ascundă că este, de exemplu,membru al PD-ului, formațiune care făcut drumuri bune, a majorat salarii și pensii și, dacă vor fi aleși,  vor mai face atâta bine, de n-o să încapă? Sau să nu spună că este membru al lui Șor și că nu-i este deloc rușine că patronul lui a furat milioane din buzunarul celor pe care tocmai îi îndeamnă să-l voteze. Sau să tăinuască faptul că este membru al PSRM, partid care-și pun toată speranța în Rusia, care n-a construit un centimetru de drum, n-a reparat un metru de grădiniță de copii, dar întreține de zeci de ani regimul separatist de la Tiraspol. Sau că este membru PAS, care-și propune să stârpească corupția și să integreze țara în UE, adică să aducă stabilitate și bunăstare, cum înțeleg ei.
Acum, imaginați-vă ce zi teribilă ar putea fi 24 februarie, când din toate fierele de călcat vor răsuna incontinuu chemarări de a vota anume un partid/candidat și nu altul, câte fake –uri despre pretendenți vor circula prin mass media și pe rețelele de socializare, cum televiziunile lui Plahotniuc, Dodon și Șor vor pune toate tunurile pe bietul alegător, forțându-l să-și piardă rațiunea, cum vor fi manipulate opțiunile, când pe parcursul zile se vor turna cistrne de zoi peste unii candidați, se vor deschide valize de materiale compromițătoare despre alți candidați, vor fi născocite atâtea porcării,încât tâmpenia lui Dodon cu cei 30 de mii de sirieni, ar putea deveni, în cel mai rău caz, o poveste de speriat copiii neascultători.  Mă tem că alegătorul va fi „sfătuit”  cum să voteze în chiar cabina de vot. Tare mi-aș dori ca aceste temeri să rămână fantezii…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata