NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Atenție mare celor de la PAS să nu lunece pe ulei

Recent, la Congresul PAS, Igor Grosu a fost ales președinte al formațiunii. În intervenția sa el a formulat obiectivele principale pe care dorește să le atingă în următorii ani împreună cu PAS: victoria în alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Nu este nimic de mirare în asumarea acestor perspective mai mult decât ambițioase, odată ce acest partid a repurtat o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Însă, optimismul liderului PAS ar putea fi puternic erodat de problemele apărute mai ales odată cu declanșarea  războiului din Ucraina: scumpiri în lanț, creșterea inflației până la 30 la sută, inflamare separatiștilor din Transnistria etc. Oamenii deștepți, atenți la evenimențialul regional, continental și global, înțeleg că ne aflăm în fața unor provocări/metamorfoze serioase și că scumpirile la tot și la toate nu sunt numaidecât generate de prestația slabă a actualei guvernări. Asta când ne gândim că, de exemplu, țările europene cumpără mia de metri cubi de gaz de la ruși cu peste o mie de euro sau că produsele alimentare s-au scumpit și datorită blocării exportului de grâne ucrainene. Doar simpatizanții lui Plahotniuc, Dodon, Voronin și Șor țipă, ca două babe comunale bete, despre inadecvarea/ ineficiența  totală a guvernării PAS.

Pe de altă parte însă, nu e deloc bine când guvernul Gavriliță explică manevrele/acțiunile mai puțin inspirate prin consecințele războiului din Ucraina. Pentru că am vrea să întrebăm dacă misiunea funcționarilor de la ANRE, flăcăi plătiți cu salarii de peste 60 de mii de lei, constă în anunțarea metronomică a noilor prețuri la carburanți? Cred că am putea plăti bani mai puțin ca să iasă cineva cu asemenea anunțuri. Cum și credem că misiunea celor de la Consiliul Concurenței nu stă în a observa cum peste noapte prețul unui litru de ulei, nu de caviar, a crescut vertiginos până la 50 de lei. Asta când rezervele de semințe de floarea-soarelui sunt mari, iar Compania Trans – Oil anunță că livrează pe piață ulei la 29 de lei per litru. Am putea lista și alte multe întrebări de o asemenea factură.

Dacă PAS nu se va mobiliza să soluționeze problemele generate de propriile ezitări/neimplicări, atunci proiectele domnului Grosu pot ajunge povești de înveselit opoziția, care nu va pregeta să-și ia revanșa. Cu alte cuvinte, oameni de la PAS, aveți mare grijă să nu lunecați pe ulei, precum i s-a întâmplat nefericit unui celebru personaj din „Maestrul și Margareta” al lui Mihail Bulgakov.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"