NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Când "băieții răi" devin îngeri… electorali

Nu e neapărat să fii proroc în țara ta, ca să spui că, în următoarele trei luni, tot ce mișcă-n țara asta (râul, ramul, calul, hamul) va fi îmbibat de politică, de promisiuni și manevre electorale. Alegătorii vor deveni cele mai curtate personaje de pe continent, peste capetele lor vor cădea, rânduri, rânduri, promisiuni și pomeni electorale. Mai mult, proțes deja poșiol, vorba lui Gorbaciov. Astfel, coordonatorul țării anunță aproape zilnic de la tribuna PD-ului despre majorări considerabile: leafă dublă pentru poștași, sporirea îndemnizaților pentru participanții la lichidarea avariei de la Cernobâl etc.,etc.
 
Zău că-ți vine să fii în sfârșit fericit și să nu mai dorești să pleci din țara asta plină de mioare deștepte din balade și oameni politici înțelepți, precum bacii din romane cu baltage. Altfel spus, vnezapno jiti stalo lucșe, jiti stalo veselei, vorba lui Vissarionovici.
 
Nu știm, poate oamenii ăștia chiar au intenții albe. Poate chiar, după aproape patru ani de austeritate, de bugete găurite, precum brânza prin care șoricelul a sapat galerii, ne-am pomenit, iată, că, datorită politicii înțelepte a PD-ului, avem, cu trei luni înainte de alegeri, destui bani în visterie pentru o nesperată bunăstare generală.
 
O fi, dar… oamenii ăștia ne-au mințit și ne-au furat atât de mult, încât nu știi, dacă poți să-i mai crezi vreodată. Doar în basmele populare lupii devin peste noapte miei, iar băieții răi devin (în melodramele americane) îngeri.
 
De unde și, ar trebui să calificăm aceste neașteptate acte de generozitate drept pomeni electorale, care, nu este exclus, vor avea efecte minime.
 
În rest, toate-s vechi… M-am întors recent de la Brussels. In aeroportul Ataturk din Istanbul am fost ivitați să ne îmbarcăm spre Kișinev.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata