Anatol Moraru // Cu ce se ocupă ONG-urile din R. Moldova?

Mă gândesc uneori cu ce se ocupă în realitate sutele de organizații nonguvernamentale de la noi. Or, de la 1991 încoace, instituțiile finanțatoare din SUA, Uniunea Europeană, fundația Soros și alte structuri donatoare au alocat  sute de milioane de dolari și euro pentru implementarea proiectelor elaborate și gestionate de ONG-urile din R. Moldova. Au fost dolari, euro și lei românești acordați societății civile pentru dezvoltarea democrației, respectarea drepturilor omului, organizarea de alegeri corecte,  pentru  ecologie, egalitatea în drepturi, lupta cu corupția, fortificarea presei libere și echidistante, asistența persoanelor cu dizabilități etc., etc.

Efectele acestor masive implozii financiare sunt, ca să fim eleganți, modeste. Spun asta gândindu-mă la cum oamenii noștri așa și nu cunosc legislația electorală și votează ca proștii, că n-avem ecologie, că avem o presă în mare parte aservită regimului sau devotată patronului, că oamenii nu-și știu drepturile, că corupția înflorește, că oamenii cu dizabilități se bucură de atenție doar cât durează proiectul…

Recent, într-o emisiune televizată, întrebată de ce guvernarea actuală identifică cu atâta greutate oameni integri, neecesari pentru a schimba conducerea procuraturii, judecătoriilor,  instituțiilor, agențiilor, companiilor și întreprinderilor de stat etc., Maia Sandu a răspuns: “Dar de ce comunitatea, societatea civilă nu propune o listă de profesioniști onești, gata să-și asume schimbarea la față a R. Moldova?

Asta e, tot luptând necontenit cu regimul oligarhic al lui Plahotniuc, organizând fel de fel de acțtivități de luptă cu corupția, dezvoltând democrația, luptând pentru drepturile omului, ONG-urile nu au fost în stare să realizeze dezbateri publice și să propună, în consecință, o listă lungă-lungă de oameni destoinici, capabili să ocupe locul personajelor corupte și să producă schimbarea în bine.

Notă: Firește, nu e vorba în exlusivitate despre toate ONG-urile.

leave a reply