Anatol Moraru // Cum preoții de la Bălți au transformat comemorarea deportaților într-un spectacol penibil

Miraculos, în satul meu de baștină biserica a funcționat în toți anii regimului comunist, fiind una ditre cele 3 sau 4 lăcașuri sfinte rămase neînchise din tot raionul Fălești cu cele 74 de localități ale lui. După independență, pe dealul unde fusese livada colhozului a mai fost ridicată o biserică și creștinii obișnuiau să le frecventeze pe amândouă. Asta și pentru că cimitirul de lângă biserica veche era arhiplin, iar lângă cea nouă a fost deschis unul nou-nouț.

Când vara a murit nana Iustina, verișorii mei au avut o problemă, cum să-i împace pe cei doi preoți din sat,  pentru că nana a mers la ambele. La început, parcă au convenit că vor oficia amândoi slujbele cuvenite la casa decedatei și până la biserica cea veche, dar când au scos-o din casă (și era o căldură mare) preotul de la cea veche a cerut o altă plată, nemulțumit, se vede, că cel de la cea nouă va câștiga mai mult de la serviciul de îmormântare.

Așa a și stat în soarele amiezii de vară caniculară sicriul cu nana Iustina, tot alaiul de neamuri, vecini și săteni, cu cruce, steaguri, pomeni și alte lucruri trebuincioase pentru drumul spre dincolo, până ce  preoții au semnat verbal  în casa cea mare un alt contract de prestarea a serviciilor divine, fiindu-i-se recrificată înspre mai mult simbria celui de la biserica veche.

Mi-am amintit de acest eveniment neluminos, uitându-mă la cum sâmbătă, 6 iulie, preoții din Bălți de la cele două mitropolii: a Moldovei și a Basarabiei, veniți să oficieze slujbe de pomenire pentru sufletul celor pierduți în ghețurile Siberiei, la monumentul înălțat în memoria deportaților, s-au dat sub ochii participanților la comemorare și pe căldură mare într-un spectacol penibil. Evenimentul fusese autorizat  de către cei de la primărie, preoții conveniseră și ei că cei de la Mitopolia Basarabie îi vor pomeni pe deportați de la 7.30 până la 9.00, iar ăia de la Mitropolia Moldovei – de la 9.00 până la 15.00.

Numai că slujitorii bisericii, aflați sub oblăduirea  episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, au încălcat această convenție. Au intrat pe teren înainte de timpul stabilit. Se vede că se consideră în continuare mai glavnîe și aproape că erau gata să-i apuce pe confrații de breaslă de bărbi. Protoiereul Petru Ciunciuc a motivat rapiditatea intervenției echipei pe care o conducea prin faptul că,  deși Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată juridic, totuși, ea nu este canonică. În replică, episcopul Antonie a menționat că: „Poate să se roage oricare, pentru că rugăciunea pentru cei adormiți este primită din gura oricărui.”
Oamenii veniți să cinstească  memoria celor dragi s-au arătat afectați de această polemică canonică a preoților, întrebându-se pe bună dreptate de ce, slujind aceleiași cruci, aceștia nu pot să oficieze un servicu divin  împreună.

Ne dăm seama încă o dată cât de tare e înglodată țărișoara asta în nevoi, necazuri și probleme. Dacă până și cei care (chemați sau numiți, mă rog) și-au asumat  să se îngrijească de sănătatea, de tămăduirea sufletelor celor vii și de memoria celor plecați la Domnul,  nu pot conveni asupra facerii unor lucruri luminoase, ce să zicem de ceilalți, păcătoșii? Oare pentru cei care se află în grădinile lui Dumnezeu contează dacă o biserică e mai canonică decât cealaltă?

Voltaire, care a stat trei ani în Anglia, a scris un ciclu de  Scrisori filosofice  numit și  Scrisori engleze, epistole în care remarca, comparativ,  lucrurile frumoase și bine făcute, lucruri care făceau ca Anglia să prospere, să fie o regină a mărilor.  Referindu-se, de exemplu, la religie, iar Anglia era /este o țară protestantă, Voltaire scria: „Englezii au găsit 31 de căi spre Dumnezeu”. Celebrul cugetător făcea o aluzie fină la situația dificilă din Franța în care catolicii și hughenoții se aflau într-un conflict istoric.

Am avut un stagiu în Statele Unite. Orașul Louisville, din statul Kentusky, în care am viețuit ca-ntrun vis aievea, avea în fiecare cartier câte o biserică diferită ca rit și, nu de puține ori, diferită după culoarea enoriașilor. Și slavă Domnului, toate mergeau (și merg bine) bine acolo.

Oare când vom trăi (în viața asta) într-o țară așezată?

1 Comentarii

leave a reply