NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Cum să biruim corupția?

Corupția este un fenomen propriu până și statelor cu o justiție funcțională și o economie dezvoltată. Într-un cuvânt, este practic imposibil să o stârpești din rădăcini. Pe de altă parte, atunci când devine o metastază, corupția nu lasă multe șanse pentru viitorul cetățenilor unei țări.

Președintele Maia Sandu a identificat în discursul consistent și articulat, rostit în cadrul ședinței de constituire a noului legislativ, lista de probleme stringente pe care vor trebui să le soluționeze deputații, mai exact majoritatea parlamentară, eradicarea corupției fiind prima dintre ele. Într-adevăr, lupta cu corupția este poate cea mai mare provocare pentru noua guvernare constituită din reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate. Pentru a repurta victorii zdrobitoare (iată că ne încumetăm să dăm sfaturi pe gratis) este nevoie de adoptarea unor legi eficiente și, în aceeași măsură, de salubrizarea justiției și a procuraturii.

O altă problemă de importanță pe agenda noii puteri, legată siamez de corupție, este soluționarea diferendului transnistrean. După războiul de pe Nistru, declanșat de Rusia în 1992, guvernările care s-au perindat au mimat mai degrabă voința de a soluționa acest “conflict înghețat”. Asta nu doar pentru că Moscova a susținut financiar și militar separatiștii transnistreni sau pentru că Ucraina a fost inertă, dar și pentru că băieții șmecheri de la Chișinău au ales să construiască scheme de corupție, colaborând fructuos cu cei de pe malul stâng. Astfel, din această zonă nucleară a corupției au venit prin contrabandă, pe malul drept și țigări, și alcool, și multe alte mărfuri fabricate acolo sau în Ucraina. Să nu uităm și despre ștampilele vamale practic vândute de guvernanții de la Chișinău unor întreprinderi transnistrene ca ele să-și poată exporta producția, neplătind nici un bănuț în bugetul R. Moldova.

Nu mă consider un expert în problema transnistreană, cum sunt de exemplu Oazu Nantoi sau Igor Boțan, dar aș puncta câteva idei, care flotează în spațiul nostru. O monitorizare strictă a frontierelor așa-numitei RMN în colaborarea cu Kievul, ar diminua contrabanda și i-ar lipsi pe separatiști de surse financiare serioase. Citisem pe vremuri un material al unor experți americani, care considerau că securizarea împreună cu Ucraina a frontierelor ar fi în interesul ambelor state lovite de separatism și, în consecință, ar afecta serios alimentarea financiară a acestei zone negre, care a devenit Transnistria. Închiderea acestor robinete pentru cel puțin două luni, i-ar face pe cei din stânga Nistrului să se gândească la modul serios, dacă mai doresc să se considere cetățenii unui stat – fantomă.

O altă șansă de soluționare, ce-i drept de durată, ar deveni reală când s-ar produce un precedent: Ucraina, Georgia sau, de ce nu, R. Moldova ar deveni membre ale Alianței Nord-Atlantice.

În fine, să nu uităm și de modelul reunirii celor două Germanii. În cazul în care Chișinăul va reuși să biruie corupția, să edifice un stat european prosper, atractiv pentru rezervația sovietică din stânga Nistrului, am putea deveni un stat unic. Accept cu anticipare acuza că m-am plimbat lejer prin esența unor probleme dificile, care necesită timp, determinare, bani mulți, dar… niciodată de la 90’ încoace speranța spre bine nu este atât de aproape să devină realitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata