Anatol Moraru // „Da de ce, bre, să nu-l alegem pe ăsta, că are frate ministru și o să poată ajuta satul”

Motto: Cele mai mari minciuni se spun înainte de alegeri, după vânătoare şi în timp de război.

Otto von  Bismarck

Odată cu alegerile, dau buzna peste casele noastre cete de candidați, care ne povestesc pe la ferestre captivante povești electorale despre stabilitate, bunăstare, despre 400 de mii de noi locuri de muncă, despre pensii de 500 de euro și salarii de o mie de euro, despre salam mai  ieftin decât șamponul cu care nu se spală porcul, despre pâine, tușonkă și grecikă socială, despre 30 de mii de sirieni pe post de balauri etc. Spre deosebire, eu am să povestesc una cu tâlc.

A fost odată cu ani în urmă, într-un sat mare cu  gospodari și gospodine, un primar de treaba. Mai întâi fusese președinte se soviet sătesc, apoi a fost ales primar și s-a aflat în fruntea satului tocmai 18 ani, timp în care n-a furat pe nimeni, n-a înjurat pe nimeni, n-a bătut pe nimeni. A reușit, ajutat de un bun prieten, președinte de colhoz, apoi lider, să asfalteze, din mijloacele colhozului și ale sovietului sătesc, drumul central din sat și încă alți șase km care leagă satul de șoseaua ce duce spre raion. Tot din inițiativa primarului și, bineînțeles cu ajutorul enoriașilor, a fost construită o biserică nouă, că în cea veche nu mai încăpea satul. Nu era el char sfânt, firește, era ospitalier de veneau șefii din raion, rânduri-rânduri, în „vizite de lucru” sau prietenii ca „să mai vadă ce face”. Normal că nu beau doar cafea sau ceai verde.

Când a venit vremea ordinarelor alegeri ale primaruilui, omul nostru nu s-a precipitat: cum să nu te prefere oamenii, când le-ai construit un drum și le-ai ridicat o biserică? El nu știa însă, cum e alegătorul moldovean în vreme de democrație. Contra candidatul său era tocmai fratele unui ministru. Instigați de mici, dar obraznice și volubile, grupuri de influență, constituite în parte, din rude, în parte, din vecini ai contracandidatului, sătenii s-au gândit cu mintea lor cea dintâi: „Da de ce, bre, să nu-l alegem pe ăsta, că are farte ministru și o să poată ajuta satul”. Așa și au făcut. Primarul nostru de treabă a pierdut alegerile, ce-i drept, la un scor nesemnificativ, dar le-a pierdut. A și murit la scurt timp după aceea, deși era încă  bărbat în putere. Noul primar a ales să promovese un stil autoritar de conducere, insultând și amenințând oamenii, îngrijindu-se să privatizeze grădinița de copii și să deschidă acolo o saună, să-și ridice o mini brutărie și o oloiniță. Astfel că, peste câteva luni, sătenii, bărbați și femei, deopotrivă, se lamentau post electoral: „Unde oare ne-a fost mintea? De ce nu l-am ales pe Ivan Andreevici, Dumnezeu să-l ierte?” Aproape de sfârșitul mandatului, noul primar, consiliat poate și de fratele-său, care nu mai era ministru, a dispărut în direcția Moscovei, lăsând primăria cu datorii de sute de mii.

Orice poveste pentru alegatori maturi trebuie să aibă, spre deosebire de cele pentru copii, și tâlc. Astfel că: judecați candidații după drumurile și bisericile construite și nu după discursuri caramelice. Alegeți omul nu pentru că fratele sau sora e ministru , dar pentru că el e bun de ministru.

leave a reply