NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // De ce iubim “eliberatorii”?

Una din porcăriile guvernărilor de la 1994 încoace a fost resuscitarea dragostei obligatorii față de “eliberare” și “eliberatori”. Să ne amintim de milioanele cheltuite pentru edificarea  Complexului Memorial “Capul de pod Șerpeni”, ridicarea căruia a început în 1994, pe timpuil guvernării agrarienilor semianalfabeți, și a fost încheiată în 2004, deja în timpul domniei comuniștilor lui Voronin.
Sa nu uităm și de banii pentru reabiltarea Cmplexului “Eternitate” din Chișinău, care în octombrie 2006 a fost transmis în proprietatea statului, mai exact, a Ministerului Apărării, pentru ca să aibă cine plăti gazul “focului veșnic”.
Unii oameni politici de la noi (comuniști, socialiști, democrați)  au  încremenit îm vechea schemă, provenită încă din vremurile URSS-ului: ostașii sovietici – eliberatori, ostașii românii – agresori, dușmani, de unde și se fac vocali și vizibili la manifestările dedicate sărbătorii “eliberărilor” Otaciului, Sorocii, Bălțiului, Chișinăului și a altor raioane, ca să-și păstreze simpatia alegătorilor rusofoni, utmașii eliberatorilor și a întunecaților basarabeni, victimele îmbâxirii creierului cu tizâc comunist. Aceste personaje politice expirate își justifică sprinteneala sezonieră, invocând necesitatea cunoașterii și respectării adevărului istoric. Firește, ei trișează…
Era poate de înțeles când, pe timpurile sovietice, toți erau obligați să sărbătorească numaidecât “eliberarea”, să cadă în isteria mândriei generale pentru velikaia pobeda sovetskogo noroda nad fașizmom.
Oamenii în vârstă știu ce însemna să nu mergi la paradă de 9 mai sau să nu depui flori la monumentele eliberatorilor Bălțiului.
Acum însă, când au devenit cunoscute adevărurile strașnice despre grozăviile răzbioului, despre cele aproape 42 de milioane de ostași sovietici morți (kakaia tut velikaia pobeda?), despre uirgiile pe care le-au adus “eliberatorii” popaarelor “eliberate”, cum să sărbătorești cu atâta fast “eliberarea?”
Nu ar fi mai nimerit, luând în ecuație deceniile care ne desprat de încetarea celui de al doilea carnagiu mondial ,să comemorăm toate victimele războiului, indifernt de ce etnie au fost sau în postură se aflau atunci. Așa cum au făcut-o foștii dușmani: Germania, Anglia, Franța, SUA?
Ocupând Bălțiul, eliberatorii au organizat lângă râul Răut un lagăr pentru prizonieri, în fapt, o mlaștină împrejmuită cu sârmă ghimpată și păzită de soldații sovietici. Acolo, în mai puțin de un an, au murit comform cifrelor ofiale ale sovietiilor ( cine le mai poate crede?) 2600 de prizonieri germani, români și maghiari.
Evident, că despre masacrul din acest lagăr nu s-a vorbit în istoria oficială ale Bălțiului sau a RSS Moldovenești, pentru că lagăre de exterminare puteau fi, conform propagandei sovietice, doar la naziști.
Abia la 7 mai 1992 pe locul unde au murit atâția oameni a fost înălțată o Troiță, iar, ulterior, au apărut mai multe articole despre masacrul din lagărul de prizonieri de la Bălți. Cinstirea memoriei  celor exterminați și chinuiți în lagăr s-a rezumat în continuare la acea Troiță.
Acum, uu  grup de oameni de mare calitate din municipiul Bălți a venit cu inițiativa de a reabilita acest loc. Cred că ar fi chiar mult mai bine, și mi-a plăcut în acest sens ideea lui Sergiu Burlacu, liderul PUN de la Bălți, ca acolo să fie edificat un Memorial. Știm că statul nostru iubit nu se va implica și chiar știm și de ce nu o va face.
Pe de altă parte, nu ar fi tocmai nimerit să elaborăm proiecte pentru a obține bani de la americani sau europeni. Cel mai luminos ar fi să adunăm banii pentru Memorial de la oamenii care mai simt și gândesc românește. Pentru că e vorba de istoria noastră, încă în convulsii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata