NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Deputații din parlamentul nostru votează anumite legi pentru bani (?!)

Un fost consilier al ex-președintelui Lucinschi spunea la o agapă că deputații agrarieni au fondat o tradiție parșivă: să ia bani pentru a vota legi care convin cuiva. Astfel, agrarienii, din care făcea parte pe atunci și Dumitru Diacov, ar fi fost plătiți pentru a vota legea despre autonomia Găgăiziei. Firește, în lumea civilizată nu se admite să învinuiești pe cineva, dacă nu ai probe, sau, mai ales, dacă instanța de judecată n-a pronunțat verdictul.
Nu  știm  exact, dacă deputații din legislativele anterioare și/sau din actualul parlament au luat bani pentru modul cum au votat anumite legi. Dar un șir de decizii dubioase aprobate de deputați de-a lungul anilor ne duce, volens-nolens, spre supoziția că este ceva necurat la mijloc. Un exemplu elocvent doar. Cine își mai amintește cum parlamentul vota legi, conform cărora autoturismele aduse în țară din străinătate erau înmatriculate la prețul de doar câteva zeci de lei. Ce-i drept, legea ținea 4-6 luni, răstimp în care marii importatorii de autoturisme, care, se vede, plătiseră pentru hotărârârile date, reușeau să-și făcă interesele.
Parlamentul anterior, cel din buzunarul lui Plahotniuc, a devenit renumit tocmai prin faptul că unii deputați din fracțiunile PCRM și PLDM au trecut pentru sume frumoase (5 milioane de euro, spune Voronin) la democrați, astfel, PDM ajungând să dețină majoritatea în legislativ. Știm cum au și votat diferite legi, adică… cum au respectat tradiția agrarienilor.
Trebuie să înțelegem că, cu excepția celor din fostul BLOC ACUM, deputații socialiști-pediști din actuala majoarutate parlamentară nu sunt mai de treabă, mai ales că, cu unele excepțții, tot ei au  lustruit fotoliile și în legislatura precedentă.
Modul cum a fost votată legea împrumutului rusesc, unul dubios/toxic, trimite spre gândul că deputaților socialiști și pediști le-au fost promise sume frumușele din acest creduit. Aceștea erau grăbiți, veseli, aroganți, mândri de forța lor de a face porcării. De exemplu, un deputat din opoziție îl întreabă pe  nefericitul prim-ministru Chicu cine a negociat Acordul. Chicu răspunde nervos: “Guvernul”. Este rugat să precizeze cine anume dintre membrii Guvern. Chicu răspunde  și mai iritat:” V-am spus – Guvernul”. Răspunsul bățos al lui Chicu trezește o avalanșă de aplauze și râsete în  rândul deputaților socialiști și pediști. De, oamenii erau binr dispuși, or, își simțeau déjà banii în conturi.
Grăitoare a fost și reacția preșrdintelui Dodon la decizia Curții Constituționale de a suspenda intratrea în vigoare al legii date și de a  lua dezbatere constituționalitatea ei. O lume întreagă  știe că Igor Nicolaevici minte de îngheață apele ori de câte ori are nevoie, adică aproape întotdeauna. În primul rând, a mințit că nu se gândea să promulgheze legea dată, pentru că sânt niște neclarități. Dar mai ales, ca să șantajeze Curtea Constuituțională, a mințit peste limite că, dacă nu intră în vigoare legea cu împrumutul rusesc, apoi după 1 mai statul nu va mai putea plăti pensile și salariile…
Igor Nicolaevici, dumneavăastră vi se pare, mătincă,  că domniți peste o nație de idioți. Acum punctual, unde stă minciuna lui Dodon. Acordul dat mai trebuie ratificat și de Duma de Stat a Rusiei, apoi, mai sunt câteva operații tehnice, și abia după toate astea trebuie să vină prima tranșă. Altfel spus, punerea în practică a prevederilor Acordului privind împrumutul ruresc durează cel puțin vreo lună, dacă nu mai mult. Să zicem că Curtea Constituțională dă verde ( după deliberări) Acordului, oricum cele 100 de milioane de euro de la ruși nu pot veni decât pe la începutul lui iunie. Tovarășe președinte, nu se glumește așa pe timp de molimă. De ce nu calmați lumea, înebunită că s-a putut duce la mormintele rudelor plecați în grădinile Domnului, că vin repede tranșele de la Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional…
Și apoi ce fel de guvernare sunteți,  dacă n-aveți bani în visterie? Dați-vă demisia, dacă nu faceți față lucrurirlor.
La capitolul concluzie: de ce deputații, miniștrii, oamenii politici din R. Moldova nu se tem de nimic și, odată ajunși sus, uită de cetățeni și se gândesc doar la bunăstarea lor și a rudelor?
Pentru că nu au ce de ce se teme. Justiția nu-i atinge,  iar alegătorii totuna îi votează chiar dacă văd că sunt furați și mințiți de cei pe care i-au votat.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata