NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Din socialiști au rămas doar panglica și Odnostalco

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege prin care interzice  panglica “Sfântul Gheorghe”  și  literele “V” și “Z”,  simboluri pe care Rusia le folosește în războiul împotriva Ucrainei. Președinta Maia Sandu a promulgat deja legea dată.

Interzicerea acestor simboluri a provocat, cum era și de așteptat, nemulțumirea Kremlinului. Ofițerul de presă al Ministerului de Extrerne al Rusiei, Maria Zaharova, a întrebat cu nonșalanță velicorusă: “A kto pozvolil” Parlamentului și Maiei Sandu să adopte o asemenea lege și a amenințat că: “Rusia va răspunde, iar aceste răspunsuri vor fi dureroase”. La rândul său, senatorul rus Alexei Pușkov amenință că R. Moldova va ajunge în “coșul de gunoi al istoriei”.

Bine, după Bucea, Borodiansk, Mariupol etc., nu putem aștepta de la reprezentanții Moscovei decât expresii ale unei impertinențe șoviniste.

Însă, chiar dacă ne-am obișnuit că Dodon și socialiștii lui sunt niște lingăi ai lui Putin, totuși, fervoarea cu care s-au avântat în lupta pentru păstrarea simbolurilor sus-numite, surprinde. Cât face numai intervenția insolentă și mincinoasă a nesimțitului de Odnostalco, când i se plânge propagandistului Soloviev de iadul din R. Moldova. Oamenii ăștea, cu mintea care le-a mai rămas, pot să înțeleagă bine că legea nu interzice sărbătorirea Zilei de 9 mai, ci nu permite să fie vehiculate simbolurile unui război împotriva țării vecine, război care capătă tot mai proeminent proporțiile și caracterul unui adevărat genocid. Scopul lor însă este să destabilizeze situația din R. Moldova, să pregătească populația pentru  acceptarea eventualei intrări a armatei lui Putin în R. Moldova, lucru de înțeles în cazul unei formațiuni suspectată că este sponsorizată de către Moscova.

Tovarăși socialiști, dacă tot vă considerați urmași ai celor care ne-au “eliberat” în 1944, și dacă vă considerați obligați/datori să le păstrați memoria veșnică, de ce nu celebrați și faptele eroice ale celor care s-au jertfit pentru integritatea R. Moldova în războiul de pe Nistru din 1992? Nu oare pentru că a fost un război cu Rusia voastră iubită?

Și în fine, R. Moldova este un stat suveran și are dreptul să adopte legi pe care le consideră necesare pentru existemța statului. Punct.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"