NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Diplomație plină de curnuți socialiști

Recent, Zinaida Greceanîi, șefa Parlamentului R. Moldova, însoțită de patru personaje de talie (deputații socialiști Vasile Bolea, Radu Mudreac, ministrul în exercițiu al MADRM, Ion Perju și secretarul general al legislativului Adrian Albu)  a efectuat o vizită oficială la Adunarea Națională a R. Belarus. Nu cunoaștem dacă acest turism diplomatic a fost determinat de succesul vizitelor oficiale ale Maiei Sandu, precum nu am aflat de la băieții preocupați să contabilizeze costul exercițiilor diplomatice ale președintei R. Moldova, cât a valorat plimbarea Zinaidei Greceanîi și a secundanților săi. La revenirea din Belarus, Zinaida Greceanîi a remarcat deosebita importanță a rezultatelor escapadei, considerând că ea: “…deschide o nouă pagină în relațiile dintre țările noastre. Ne-am convins odată în plus de legăturile puternice, clădite de secole, dintre moldoveni și belaruși și am punctat noi proiecte moderne de colaborare.”

Nu e rău că socialiștii doresc să identifice proiecte moderne de colaborare comercial-economică în domeniul agriculturii și industriei. Dar de ce anume cu R. Belarus și cu satrapul Lukașenko. Se pare că Zinaida Greceanîi habar n-are de geopolitică, deși funcția ocupată o obligă. În urma fraudării masive și grosolane a scrutinului  prezidențial și mai ales a înăbușirii cu sălbătăcie a protestelor alegătorilor,  regimiul lui Lukașenco a fost sancționat de Uniunea Europeană, Belarusul devenind o țară izolată. Doar Putin îl mai susține deschis de teamă că izgonirea de la putere a lui batika din Minsk ar putea deveni un pericol direct pentru viitorul lui.

În direcția acestei diplomații plină de curnuți politici ne întrebăm de ce Greceanîi nu cooperează mai vârtos și cu Duma rusească, ca să putem primi de acolo untură de bursuc în cantitățile necesare, nu doar în sacul destinat corespondenței diplomatice, că doar și-a trimis la Moscova un diplomat de nădejde – socialistul Golovatiuc.

Mă tem că această vizită în Belarus va avea destinul ralierii R. Moldova la Uniunea Vamală Euroasiatică în calitate de observator, un moft al lui Dodon. Din câte cunoaștem, această conectare nu a adus beneficii reale R. Moldova. Mai mult, ne costă bani buni, dacă ne gândim că pentru reprezentantul țării noastre în această structură, care absolut întâmplător este chiar fiica Zinaidei Greceanîi, Oxana Greceanîi, statul cheltuiește, începând cu martie 2020,  câte 10 mii de euro lunar.

Normal că oamenii ăștia nu vor alegeri anticipate.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata