Aflăm cu bucurie că România trimite în R. Moldova 20 de camione cu echipamente medicale anti-COVID. A fost gândit ca acest convoi să ajungă în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, unde președintele Dodon sau/și prim-ministrul Chicu, cum este și normal, ar fi putut să salute, în cadrul unei mici ceremonii, gestul generos al țării vecine. Apoi, camioanele ar fi luat-o spre destinațiile stabilite. Dar cum avem o guvernare buimacă, vândută, mai și țâfnoasă pe deasupra, camioanelor românești cu ajutor umanitar le-a fost interzis accesul în PMAN. Ca să se înțeleagă, Guvernul României nu are, cred, neapărat nevoie de publicitate, or, creștinește
vorbind, nu-i primit să te lauzi cu binele care-l faci. Această ceremonie oficială este necesară pentru ca cetățenii din R. Moldova să se pătrundă de ideea că nu-s singuri în lupta lor cu virusul, că sunt și vor fi ajutați necondiționat. Firește, dacă ar fi fost vorba de vreun convoi venit din Rusia, Dodon și Chicu și-ar fi rupt papucii alergând să-i îmbrățișeze po bratski. Acum mă gândesc … că doar problemele tehnice l-au împiedicat pe Igor Nicolaevici să aducă “cu fanfara” avionul rusesc cu echipamente medicale chineze drept în PMAN, ca să vadă lumea generozitatea nelimitată a rușilor, chit că chiria aeronavei a fost plătită din banii noștri. Onorabili șefi de țară, de ce se întâmplă astfel de penibil: camioanele date aduceau țigări de contrabandă, anabolice sau medicamente pentru boli rușinoase, de le este interzis să intre în PMAN? Guvernarea socialisto-pedistă vrea, se vede, ca doar Rusia să le facă bine, dar… degeaba așteaptă… Bine că consilierul lui Igor Dodon, Gaiciuc a dat dovadă de extremă ospitalitate, chefuind cu Rogozin, cel care a susținut și susține fățiș separatiștii din Transnistria, la ambasada R. Moldova la Bruxeless. Așa se întâmplă când ca omul nedezvoltat intelectual și vândut politic alege să care obuze lui Putin, ca acesta să tragă cu tunurile tot asupra lui…

Articolul precedent
Următorul articol
VIDEO | Drumarii din Florești dau foc la vegetație la indicația șefilor