NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Două partide – conserve: PACE și PDCM

Observând cum stau lucrurile în Rusia lui Putin și în Belarusul lui Lukașenko, parcă am avea motive de nițică bucurie. Or, totuși, în R. Moldova nu avem o dictatură, represii crâncene sau îngrădirea liberei exprimări și, ce-i mai important, putem schimba încă puterea prin alegeri. 

Dar lucrurile rămân a fi complicate, atâta timp cât ideea/obsesia bolnavă a lui Putin de a reface fostul imperiu sovietic, ne vizeză și pe noi. Moscova ar vrea să revenim/rămânem în zona ei de influență. De unde și pe tot parcursul perioadei de independență a R. Moldova “fratele mai mare rus” ne-a îmbrățișat tot mai strâns. Ne-a organizat diversiuni politice și economice, ne-a șantajat, ne-a pus emabargouri etc. A acționat și prin oameni politici (agenți de influență) și partide care, mai deschis sau mai discret, au promovat cu abnegație interesele strategice ale Kremlinului.

De exemplu, vedem  că noua coaliție a comuniștilor lui Voronin și a socialiștilor lui Dodon, precum și șoriștii  nu ascund că se angajează să mențină R. Moldova în gravitația Moscovei.  Mă rog, cu acești clienți totul este clar. Într-o lume care evoluează vertiginos, propunând tot mai multe direcții de dezvoltare pentru a atinge un nivel ridicat de bunăstare, comuniștii/socialiștii/șoriștii propun să ne întoarcem la comunism. E bine că se gândesc la politici sociale: pensii, îndemnizații, salarii, care trebuie să vină în primul rând pentru partizanii lor, dar nu propun soluții economice  eficiente pentru a aduna acești bani. Se pare că vor să reactiveze lozinca bolșevică: “Otneati i raspredeliti”. Astfel, nostalgicii, denivelații, oamenii ieftini, declasații vor vota pentru Voronin/Dodon/ Șor în schimbul la grecikă și tușonkă.

Oamenii întregi la minte trebuie să pledeze pentru viitor. Însă în calea materializării acestei idei sănătoase apar mai multe obstacole. Unul dintre ele îl constituie formațiunile care mimează, pentru a fura voturile partidelor de dreapta, așa-numita orientare proeuropeană. De exemplu, am vrea să-i întrebăm pe reprezentanții formațiunii lui Cavcaliuc ( Partidul Acasă Construim Europa) cum vor să edifice aici și acum Europa? Stropindu-i pe oameni cu verde de briliant, făcând contrabandă cu țigări, alcool și anabolizante? Parcă nu pe asemenea fundamente se ridică stabilitatea și bunăstarea europeană.

Ex-premierul Chicu și-a încropit și el un partid pe care l-a numit nu altfel decât Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei obiectivul principal al căruia: “…constă în dezvoltarea și modernizării Țării noastre Republica Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană”. Cum în componența formațiunii sunt de găsit mai mulți ex-miniștri din fostul guvern Chicu, îți vine să-i întrebi tranșant: “Dar cine și ce va împiedicat, stimabililor, să consolidați țara și s-o integrați în perioada cât ați guvernat?” Apoi, cum să mai crezi în capacitatea lui Chicu de a realiza integrarea  europeană, când a stat numai lângă țeava de eșapament a lui Dodon.

Alegătorii ar trebui să înțeleagă că, dincolo de declarațiile proeuropene (niște fumigene în fapt), formațiunile lui Cavcaliuc și Chicu sunt partide –conserve ale comuniștilor și socialiștilor, apărute tocmai, repet, pentru a fura voturile dreptei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata