Anatol Moraru // Episcopul Marchel între religie, comunism și antiromânism

Ca să desenezi cu litere un portret al neordinarului Episcop de Bălți și Fălești Marchel, ar fi nevoie de mai multe grămezi de cuvinte, or, sfinția sa  a devenit un nume cunoscut în țărișoara noastră de ciornoziom nu prin lucrări teologice de rezonanță, nu prin servicii divine-divine, când lăcrimează și sfinții din icoane, nu prin gesturi  largi de generozitate, încât toți sărmanii Bălțiului să-i pomenească numele în orice clipă a zilei sau nopții, ci prin implicarea impetuoasă în viața politică.

Firește, nu vorbim de momentele când episcopul își scote odăjdiile sfinte, îmbracă un costum elegant și se duce să voteze, ca orice cetățean de treabă.

Marchel s-a încumetat de mai multe ori să-i spijine deschis (de la amvon sau în mass media) mai întâi pe Voronin, iar acum pe Dodon, că de, se mai schimbă puterea, nu? Episcopul a îndemnat enoriașii adunați în sfânta biserică pentru a se ruga Domnului să voteze pentru  comuniști și, mai nou, pentru sociașiti, adică tocmai pentru urmașii acelora care au închis sau dărâmat bisericile, care au băgat în lagăre sau  au împușcat preoții. Mai rar vezi o asemenea îmbrățișare voluptoasă  a creștinismului cu comunismului din partea unui conducător de preoți.

Venit la sărbătorirea lui Deni Pobedî la Bălți, Marchel a rostit un discurs care i-ar sta bine mai degrabă unui bolșevic, decât unei fețe religioase. În primul rând, a afirmat că el vrea să vorbească moldovenește. Mă rog, poți fi moldovenist și statalist de serviciu, precum e Dodon și oastea sa cu steluță roșie, dar  ni se pare, că un episcop ar trebui să aibă destulă cultură și deschidere spre știință ca să cunoască adevărul că limba moldovenească nu există.  Până și majoritatea vorbitorilor de rusă din eparhia lui Marchel, consideră că e vorba de rumînskii iazîk.

Apoi, Marchel s-a năpustit asupra unora care, afurisește-i, Doamne, vor să denatureze Istoria Moldovei. Nu știm câtă istorie cunoaște sfinția sa, dar mai tare decât au stâlcit/minciunit istoria acestui pământ comuniștii lui Stalin,  Hrușciov,  Brejnev și Voronin și socialiștii lui Dodon, nu credem c-o mai poate face cineva vreodată.

Episcopul Marchel este un antiromân declarat și consacrat, deși, Sfintele Scripturi  ne învață să ne iubim aproapele, indiferent de cât de bronzar sau blond este. Nu cunoaște oare episcopul că atât  frumoasa clădire din parcul de lângă Institutul „Selecția”, în care se află reședința episcopiei dumisale și Catedrala  „Sfinților  Împărați Constantin și Elena”  o bijuterie arhitecturală, unde slujește. au fost ridicate și din banii veniți de la Guvernul din București, de la Mitropolia Cernăuțului și de la Episcopia Hotinului, adică de la… români.

Ar mai fi multe de spus/imputat, dar nu să judecăm pe cineva am voit. Ne-am nedumerit doar.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata