NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Este ușor să iubești poporul în campania electorală

Suntem în plin scrutin și aerul pare îmbibat de lozinci, slogane, postere, îndemnuri electorale. Reprezentanții blocul „Dodon Vor” ne încurajează militărește: „Împreună vom birui!”, haiducii lui Șor  scandează : „Suntem cu poporul!”. Parcă nu ar trebui să ne mai uimească nimic din câte s-au întâmplat și se întâmplă pe palma asta de pământ de trei decenii încoace. Or, asta-i regula scrisă/nescrisă a unei campanii electorale: să promiți, să minți, să fentezi alegătorul, mai ales unul cu slabă ținere de minte cum e cel rămas pe ciornoziomul basarabean.  Pentru că acestuia i s-a spus și în 2014, și în 2019 că este iubit și că ei, deputații lui Dodon, Plahotniuc, Șor, nu vor dormi nopțile, nu vor mânca decât pâine cu ceapă, nu vor bea decât apă de la robinet, nu  vor merge decât doar cu autobuzul, microbuzul sau troleibuzul de rută, nu se vor îmbrăca decât de la second hand și toate numai că să-l poată face fericit pe el, cetățeanul r. Moldova.

Nu știu dacă e cazul să-i acuzăm de cinism sau de perfidie, întrucât bolșevicii și hoții nu au pus preț niciodată pe onestitate și adevăr. Totuși, ar fi bine ca alegătorii, care mai visează salam ieftin precum hârtia igienică și vodcă la prețul compotului de vișine, să-i întrebe pe alde Dodon și Șor de ce, de exemplu, nu au apărat poporul de la Calea Ferată a Moldovei de hoții care au dus-o la faliment. Că doar au fost la guvernare și totul s-a întâmplat sub ochii lor și, într-un fel cu consimțământul lor tacit. Sau să-l întrebe pe Ion Ceban, care, una-două, lasă baltă treburile primăriei ca să facă agitație electorală pentru socialiști, de ce huzurește corupția în primăria Chișinăului, or, el a declarat cu fălcile încleștate că-i va veni de hac.

E ușor să iubești foarte tare poporul în campania electorală, mult mai greu e să-i rezolvi problemele și nevoile cu care se confruntă zilnic. Anume la oamenii care sunt gata să se implice cu dăruire, ar trebui să se gândească  alegătorii când vor veni la urne pe 11 iulie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata