NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Igor Dodon – un președinte al nimănui

Când intră în cursa pentru un alt mandat, un președinte în funcție are, dacă a reușit să-și onoreze majoritatea promisiunilor electorale, un avantaj clar față de ceilalți candidați, întrucât aceștia trebuie să-i convingă pe alegători că pot face mult mai bine ceea, ce a făcut el deja. Altfel spus, președintele vine cu o listă de succese concrete, pe când contracandidații săi doar cu idei, proiecte, promisiuni.

Nu e și cazul actualului președinte al R. Moldova Igor Dodon. Dacă Igor Nicolaevici ar încerca să redacteze o listă de realizări notabile în mandatul său, când n-ar fi un personaj mincinos la superlativ, ar trebui să se pătrundă cu tristețe ortodoxă că e campion național la rateuri.

Conform Constituției R. Moldova, document pe care Dodon îl violează aproape zilnic, președintele are misiunea de a reprezenta statul și, firește, de a apăra cetățenii.

Fiind un demnitar care a ales să slujească nu intereselor cetățenilor și statului, ci lui Putin, în timpul mandatului său, Dodon a făcut tocmai 21 de vizite în Federația Rusă, 19 vizite în statele din Uniunea Eurasiatică  (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan) sau state „prietene” ale Moscovei (Turkmenistan, Tadjikistan, Iran, Azerbaidjan, Turcia) și doar 3 vizite în Italia, Germania și Belgia. A mai avut 7 deplasări la conferințe /pelerinaje în UE (Parlamentul European, Conferința de securitate de la Munich, pelerinaj la Muntele Athos, Adunarea generala ONU etc.) și nici o vizită oficială în România sau Ucraina!!!

Asta după ce, să ne amintim, în campania electorală din 2016, Igor Dodon promitea că: „Republica Moldova va trebui să continue colaborarea cu UE, România şi cu SUA. Voi  pleda pentru un parteneriat bun cu vecinii, iar cu Ucraina vom avea cele mai bune relaţii.

Voi fi un președinte atât pentru cei care se văd alături de Uniunea Europeană, cât şi pentru cei care doresc o relație mai apropiată cu Federaţia Rusă, pentru a găsi astfel ‘un echilibru în societate’

Sunt pentru parteneriat strategic şi relaţii bune cu Federaţia Rusă. Pentru că avem nevoie de piaţa rusă şi trebuie să rezolvăm problemele migranţilor, care sunt sute de mii în Federaţia Rusă. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie să apară o cortină de fier pe Prut. Lucrul acesta nu putem să ni-l permitem, pentru că în Uniunea Europeană, de asemenea, muncesc câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni, avem exporturi spre Uniunea Europeană”.

Din păcate, președintele ”tuturor moldovenilor” a excelat doar în slujirea intereselor Moscovei (exemple ar fi cât de la Naslavcea până la Giurgiulești), chiar dacă situația din ultimii 2 ani indică o orientare clară a cetățenilor R. Moldova spre Uniunea Europeană. Elocventă, în acest sens, este chiar statistica invocată de oficialități. Astfel, începând cu 2018, Uniunea Europeană a devenit cel mai mare partener comercial și cel mai mare investitor al R. Moldova (schimburile comerciale cu UE au reprezentat, în 2018, 70% din totalul exporturilor moldovenești și 56% din comerț). Totodată, doar 440 .000 de mii  din cei peste 1. 300.000 de moldoveni sunt plecați la muncă în Rusia, restul activează în Uniunea Europeană.

Experţii ruşi explică scăderea fluxului de muncitori moldoveni prin devalorizarea rublei ruseşti, liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni în Uniunea Europeană, înăsprirea legilor migraţionale ale Rusiei, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2015, legi care îi obligă pe străinii ce vor să muncească pe teritoriul Rusiei să suporte mai multe cheltuieli şi să obţină un set întreg de documente. În consecință, în 2018, doar 4,1 % din numărul total de emigranţi în Federaţia Rusă, care au obținut patentă cu drept legal de muncă, au fost moldoveni.

Un eșec al lui Dodon a fost și așa-zisa amnistie migrațională, promisă în mod expres în contextul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 (valabilă strict pentru perioada alegerilor) cetățenilor moldoveni aflați la muncă în Federația Rusă. „Amnistia” a avut consecințe grave întrucât, chiar dacă a existat un acord între cei Putin și Dodon, instituțiile abilitate din Rusia nu erau notificate de cele mai multe ori să o aplice. Drept urmare, cetățenii moldoveni s-au ales cu dosare penale și condamnări, iar unii dintre ei nu au mai avut posibilitatea să revină la muncă în Federația Rusă.

Toate acestea nu l-au făcut pe Igor Nicolaevici să acționeze treaz și să reorienteze  economia spre UE. El a continuat să umble în vârf de băț cu impotenta idee a unei accederi în fantomatica Uniune Eurasiatică și a unei umilitoare drujbe cu Kremlinul. Soarta celor peste 860 de mii basarabeni, aflați la muncă în UE, nu l-au interesat defel pe „patriarhul socialist al tuturor moldovenilor”.

Mai mult, acum 2020, în plină campanie pentru prezidențialele din 1 noiembrie, Dodon xeroxează  minciuna din 2016 și promite cu toată „sinceritatea” în dotare ” o punte între Est și Vest”: „Moldova va stabili relații bune între Est și Vest. Noi nu vom prieteni cu cineva împotriva cuiva și nu ne vom opune niciunuia dintre partenerii noștri. Un parteneriat reciproc avantajos și cu Estul, și cu Vestul deschide noi oportunități pentru dezvoltarea social-economică a Moldovei”

Și atunci de ce pleacă moldovenii cu sutele de mii din țară, Igor Nicolaevici, dacă le-ați deschis noi locuri de muncă și le-ați dat salarii decentei, cum vă lăudați? De ce nu se mai duc moldovenii în Rusia lui Putin, ci pleacă în Europa? De ce nu vă votează tinerii din țara asta? De ce ați ajuns să fiți un președinte al nimănui?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"